Descriere
Moarte dupa-amiaza este considerata si azi cea mai buna carte despre corida. Dar ea nu este un banal tratat despre luptele cu tauri. Scrisa cu pasiune de un mare prozator si un mare aficionado al acestui spectacol tragic, ea este si o meditatie profunda asupra vietii.
„Hemingway este autorul care mi-a influentat cel mai mult tehnica– nu doar prin cartile lui, ci si prin uluitoarea sa pricepere in arta scrisului.” (Gabriel García Márquez)
„Teroarea traita de omul modern nu cunoaste la Hemingway nici un moment de glorie pe care omul sa nu-l plateasca scump, cu singe, cu nefericire, cu moarte... Luptele cu tauri din Moarte dupa-amiaza sint insa un simbol al frumusetii morale a omului care nu renunta cu nici un pret la dorinta lui de afirmare plenara.” (Edmund Wilson)
„Cumva, fiecare carte scrisa de Hemingway este o elegie... Iar acest volum al sau este un soi de elegie pentru Spania, pentru tineretea disparuta si pentru vremurile glorioase ale lui Maera si Belmonte.” (Nation)
Ernest Miller Hemingway (1899-1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX si un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat inca din timpul vietii. Hemingway a primit in 1953 Premiul Pulitzer, in 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cartile lui au fost ecranizate la scurt timp dupa aparitie. A avut o viata extrem de tumultuoasa: s-a casatorit de patru ori, a fost un vinator si un pescar pasionat, a participat la ambele conflagratii mondiale si la Razboiul Civil din Spania. In Primul Razboi Mondial a lucrat ca sofer de ambulanta, a fost ranit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i-a acordat Medaglia dʼargento pentru eroism. Dupa razboi devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar in 1921 se muta la Paris, unde o cunoaste pe Gertrude Stein si intra in cercul intelectualilor americani expatriati, ce va fi cunoscut ulterior sub numele de Generatia pierduta. Printre apropiatii sai din acea epoca se numara poetul Ezra Pound si prozatorul Francis Scott Fitzgerald. In aceeasi perioada (1926) apare si primul roman de succes al lui Hemingway, The Sun Also Rises (tradus in romana cu titlul Fiesta), o carte cu tenta autobiografica ce descrie, printre altele, viata comunitatii americane din Europa. In timpul Razboiului Civil din Spania a lucrat ca jurnalist. Simpatizant al republicanilor de stinga, Hemingway rupe prietenia cu John Dos Passos din pricina reportajelor acestuia despre atrocitatile comise de ambele tabere implicate in razboi. Viata agitata a marelui prozator a reprezentat o sursa de inspiratie pentru multe din cartile sale. Printre ele se numara si romanele care l-au facut cunoscut lumii intregi, precum For Whom the Bell Tolls (Pentru cine bat clopotele, 1940; Polirom, 2008, 2014), dar si numeroasele povestiri si nuvele publicate de-a lungul vietii. Hemingway atinge culmea gloriei literare dupa aparitia, in 1952, a microromanului The Old Man and the Sea (Batrinul si marea; Polirom, 2007, 2014). Din proza lui Hemingway au mai aparut in traducere, unele in mai multe editii, Sarbatoarea continua, Adio, arme, Gradina Raiului, A avea si a nu avea, Dealurile verzi ale Africii, Moarte dupa-amiaza, Puhoaiele primaverii, Zapezile de pe Kilimanjaro si alte povestiri si Insulele lui Thomas Hudson.