Descriere
Traducere din limba turca si note de Luminita Munteanu
Premiului Nobel pentru Literatura 2006
Kemal o iubeste pe Fusun. Fusun il iubeste si ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate implini. Lui Kemal nu-i ramane, prin urmare, decit sa o priveasca de departe pe Fusun, sa o viziteze de sarbatori, ca o ruda corecta ce este, si sa se inconjoare, pe furis, de lucruri care i-au apartinut cindva. Asa se naste un induiosator muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri si cercei ai fetei, catei-bibelou, pahare de apa si servetele furate de la masa. Doar sufletul obiectelor ramine sa ii aminteasca barbatului de marea lui dragoste– ele, dar si povestea insasi, pentru scrierea careia in roman apare, indatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk. Ca peste tot in romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, traditie, destin) se desfasoara pe fundalul unei Turcii mereu in schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 si modernizarea uluitoare a orasului Istanbul in acel deceniu alcatuiesc, la rindul lor, un muzeu aparte, in care se amesteca nume de strazi si de actori ai vremii, emisiuni la televizor si marci de bauturi de mult uitate.
Orhan Pamuk s-a nascut in 1952, la Istanbul, si a crescut intr-o familie numeroasa, asemanatoare acelora pe care le descrie in romanele Cartea neagra si Cevdet Bey si fiii sai, intr-un cartier instarit din Nisantası. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotaraste sa devina romancier; traieste retras in apartament si incepe sa scrie. Cu exceptia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani si nu a avut niciodata alta meserie. Cartile i-au fost traduse in mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Ma numesc Rosu, a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. In 2006, Orhan Pamuk primeste Premiul Nobel pentru Literatura, fiind, cu o unica exceptie, cel mai tinar ales al acestui premiu, in toata istoria sa.
Premiului Nobel pentru Literatura 2006
Kemal o iubeste pe Fusun. Fusun il iubeste si ea pe Kemal, dar iubirea lor nu se poate implini. Lui Kemal nu-i ramane, prin urmare, decit sa o priveasca de departe pe Fusun, sa o viziteze de sarbatori, ca o ruda corecta ce este, si sa se inconjoare, pe furis, de lucruri care i-au apartinut cindva. Asa se naste un induiosator muzeu al iubirii, umplut vreme de zece ani cu rujuri si cercei ai fetei, catei-bibelou, pahare de apa si servetele furate de la masa. Doar sufletul obiectelor ramine sa ii aminteasca barbatului de marea lui dragoste– ele, dar si povestea insasi, pentru scrierea careia in roman apare, indatoritor, un personaj numit (tot) Orhan Pamuk. Ca peste tot in romanele scriitorului turc, marile teme (iubire, traditie, destin) se desfasoara pe fundalul unei Turcii mereu in schimbare. Aici, revoltele anilor 1970 si modernizarea uluitoare a orasului Istanbul in acel deceniu alcatuiesc, la rindul lor, un muzeu aparte, in care se amesteca nume de strazi si de actori ai vremii, emisiuni la televizor si marci de bauturi de mult uitate.
Orhan Pamuk s-a nascut in 1952, la Istanbul, si a crescut intr-o familie numeroasa, asemanatoare acelora pe care le descrie in romanele Cartea neagra si Cevdet Bey si fiii sai, intr-un cartier instarit din Nisantası. La 23 de ani, Orhan Pamuk se hotaraste sa devina romancier; traieste retras in apartament si incepe sa scrie. Cu exceptia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani si nu a avut niciodata alta meserie. Cartile i-au fost traduse in mai mult de cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, Ma numesc Rosu, a cistigat in anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. In 2006, Orhan Pamuk primeste Premiul Nobel pentru Literatura, fiind, cu o unica exceptie, cel mai tinar ales al acestui premiu, in toata istoria sa.