Descriere
Romanul Noaptea cind cineva a murit pentru tine exploreaza, la peste doua decenii de la desfasurarea evenimentelor, semnificatiile unor episoade ale revolutiei romane.
Un grup de studenti petrece noaptea de 25 decembrie 1989 in cladirea Universitatii, in centrul Bucurestiului, intr-un perimetru de siguranta aflat in interiorul Facultatii de Geologie. In jurul cladirii, in decursul intregii nopti, au loc schimburi de focuri. La citeva sute de metri distanta, un grup de militari pazeste un punct strategic in apropierea cladirii fostului Comitet Central. Nu este prima oara cind destinele unora dintre acesti studenti si militari se intersecteaza. Odata cu aparitia zorilor, aflam ce s-a intimplat in acea noapte.
„Impartindu-si timpul intre matematica si literatura, Bogdan Suceava a descris literatura drept adevarata sa pasiune. Poate nu surprinzator, cartile sale dezvaluie ordinea si structura unei minti matematice. Dar in timp ce in multe dintre ele regasim abordari realiste, frecvent apar si elemente de fantastic. Indiferent de tema, scrisul lui Bogdan Suceava oscileaza intre comic si tragic, intre linistit si exploziv, intre fizic si metafizic.” (Ehren Schimmel, Sanda Cordos, Review of Contemporary Fiction)
Bogdan Suceava, nascut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Arges. Studii in matematica la Universitatea din Bucuresti (licenta 1989-1994, master 1994-1995) si la Universitatea Statului Michigan (doctorat, 1996-2002). Din august 2002, profesor in cadrul Departamentului de Matematica de la California State University, Fullerton, SUA. Distinctii literare: Premiul I Nemira, in 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tirzii; Premiul CopyRo, in 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tirzii si alte istorii; Premiul pentru Proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru Miruna, o poveste; Premiul I al Retelei literare pentru Noaptea cind cineva a murit pentru tine. Autor al volumelor de proza Teama de amurg, Editura Topaz, Bucuresti, 1990; Sub semnul Orionului, roman, Editura Artprint, Bucuresti, 1992; Imperiul generalilor tirzii si alte istorii, nuvele, Editura Dacia, 2002; editia a II-a, Editura LiterNet, 2003; Bunicul s-a intors la franceza, istorii, Editura T (Fundatia Timpul), Iasi, 2003; editia a II-a, Editura LiterNet, 2008; Venea din timpul diez, roman, Editura Polirom, Iasi, 2004, 2010, 2014; tradus in maghiara (Noran, 2009), bulgara (Paradox, 2009), engleza (Northwestern University Press, 2011), franceza (Ginkgo, 2012), ceha (Paseka, 2014; cartea lunii la iLiteratura. cz in mai 2014; pentru aceasta editie, Jiří Našinec a primit Premiul Joseph Jungmann pentru cea mai buna traducere in limba ceha din anul 2014); Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, 2007; editia a II-a, 2008; editia a III-a, Editura Polirom, 2017; tradus in engleza (Twisted Spoon Press, 2014), italiana (Atmosphere Libri, 2014), slovena (Modrijan Press, 2016), persana (Hanooz, 2018); Distante, demoni, aventuri, Editura Tritonic, 2007; Vincent nemuritorul, roman, Editura Curtea Veche, 2008; editia a II-a, Editura Polirom, 2019; Noaptea cind cineva a murit pentru tine, roman, Editura Polirom, 2010; Memorii din biblioteca ideala, Editura Polirom, 2013; Scrisori de la Polul Est, Editura Agol, 2015; Republica, roman, Editura Polirom, 2016; Istoria lacunelor, eseu, Editura Polirom, 2017; Avalon. Secretele emigrantilor fericiti, roman, Editura Polirom, 2018, 2019.