Descriere
Scriitorul coreean Cheon Myeong-kwan s-a nascut in 1964. A scris mai multe scenarii de film, dintre care doar unele au fost produse. Dezamagit de lumea cinematografica, a inceput sa scrie literatura, iar prima povestire publicata, Eu si Frank, i-a adus premiul pentru debut al Editurii Munhakdongne. Au urmat trei romane – Balena (2004), O familie moderna (2010) si Unchiul meu Bruce Lee (2012) – si un volum de povestiri, Vesela menajera Marisa (2006). Romanul O familie moderna a fost tradus in engleza si franceza, iar ecranizarea lui s-a bucurat de un mare succes.
Incap in micul apartament al unei mame cei trei copii ai ei, acum adulti de varsta mijlocie (un cineast ratat, un interlop cu limbaj colorat si o sora divortata) plus o nepoata adolescenta si o colectie de opere ale lui Hemingway? Raspunsul: e complicat.
Vieti cu startul luat gresit, conflicte, secrete de familie, situatii comice sau grotesti se amesteca in povestea acestei familii disfunctionale care, in felul ei, infrunta dezastrele cotidiene. Romanul lui Cheon Myewonk-kwan face haz de societatea coreeana si totodata spulbera, cu umor, multe iluzii despre relatiile de familie.