O zi mai lunga decat veacul - Cinghiz Aitmatov

9789734676255
Autor: Cinghiz Aitmatov
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2018
in stoc
26.95 lei
+

Descriere

Traducere de Ion Covaci, Denisa Fejes
 
Un batran kazah merge la priveghiul unui prieten si-si aminteste de aventurile prin care a trecut in salbaticia stepei. Un fost soldat rus vrea sa-si puna pe hirtie amintirile din cel de-al Doilea Razboi Mondial, insa este persecutat. Citiva astronauti aflati in spatiu intr-o misiune comuna, americano-sovietica, descopera o civilizatie avansata. Pe Pamint insa, aceasta stire este privita cu retinere, oamenii sunt dominati de „teama de o explozie spontana a constiintei universale in cazul ca stirea privind existenta unei civilizatii extraterestre ar fi devenit publica”. Vazute prin ochii unui personaj supus constringerii, scrise intr-o perioada in care publicarea lor s-ar fi putut sfirsi cu trimiterea autorului lor in Siberia, intimplarile din romanul lui Aitmatov aduc laolalta bucati din mitologie, fragmente din istorie, frinturi de proza realista si SF, toate intr-o tesatura in care se intrevad legende asiatice de care omenirea a uitat si speculatii asupra cosmosului intr-o epoca in care prea putini indrazneau sa ridice ochii spre cer.
 
Cinghiz Aitmatov s-a nascut pe 12 decembrie 1928 la Seker, in Kirgizstan. Tatal sau, unul dintre primii activisti comunisti, secretar de partid regional, este acuzat in 1937 de a fi manifestat idei „burghez-nationaliste” si executat nu peste mult timp. In 1956, tinarul Aitmatov intra la Institutul de Literatura Maxim Gorki din Moscova; doi ani mai tirziu devine corespondent al ziarului Pravda. Tot acum va publica prima nuvela notabila, Geamilia; vor urma alte titluri, proze sau microromane, printre care Ochi de camila (1961), Primul invatator (1963), Adio, Floare-galbena! (1966) si Cocorii timpurii (1975). Celebrul O zi mai lunga decit veacul, despre care multi s-au temut ca va fi ultimul publicat si ca ii va aduce sfirsitul, a aparut in 1980. In 1987 ii apare Esafodul, in 1995, Stigmatul Casandrei, iar ultimul roman, Cind se prabusesc muntii, il definitiveaza in 2006. Traduse in toata lumea, cartile sale i-au adus recunoasterea publicului si a criticii. Dupa publicarea romanului Stigmatul Casandrei, Cinghiz Aitmatov intra in viata publica si sprijina politica de transparenta a lui Mihail Gorbaciov, caruia ii va fi consilier. Moare in Germania inainte de implinirea virstei de 80 de ani.