Oamenii epocii fanariote. Chipuri din bisericile Tarii Romanesti si Moldovei - Tudor Dinu

9789735061562
Autor: Tudor Dinu
Editura: Humanitas
Anul aparitiei: 2018
5%
in stoc
Pret vechi: 49.00 lei
46.55 lei
Discount: 2.45 lei (5%)
+

Descriere

Ilustratia de pe coperta: Vel pitarul Ioan si sotia sa, Elenca, ctitorii bisericii din Paisani (Gorj, 1810). Foto: Tudor Dinu
 
In cautarea imaginii pierdute a oamenilor epocii fanariote, profesorul Tudor Dinu a strabatut in lung si in lat Tara Romaneasca si Moldova, de la hotarele Banatului pana la Nistru, de la Iasi pana la Dunare, pentru a identifica toate acele biserici care, in pofida vicisitudinilor istoriei, pastreaza pe zidurile lor chipurile ctitorilor de odinioara. Dupa peripetii demne de un roman de aventuri, a izbutit sa vada cu propriii ochi si sa fotografieze cele circa 135 de tablouri votive din epoca, in care sunt reprezentati vreo mie de semeni de-ai nostri in ipostaza in care isi doreau sa ramana in amintirea posteritatii, etalandu-si cele mai frumoase costume, bijuterii, arme ori coafuri. Este vorba nu doar de domnitori cu familiile lor, ca in primele secole din existenta tarilor romane, ci si de oameni apartinand unor categorii sociale dintre cele mai diverse (boieri si boiernasi, militari, negustori, mestesugari, ciobani, mosneni si, de buna seama, clerici de toate rangurile, de la semetii mitropoliti si episcopi pana la umilii monahi), uniti intre ei doar de credinta in Dumnezeu si de o certa bunastare, care le-a permis sa contribuie la inaltarea unor lacasuri de cult. Completand datele oferite de tablourile votive cu cele furnizate de sursele scrise ale epocii, Tudor Dinu ofera o fascinanta istorie vizuala a oamenilor din tarile romane in veacul al XVIII-lea si in primele doua decenii ale secolului al XIX-lea.
 
TUDOR DINU (n. 1978) este conferentiar la Universitatea din Bucuresti, unde preda limba, literatura si civilizatia greaca. A sustinut prelegeri si conferinte, ca profesor invitat, la universitatile din Atena, Nicosia, Berlin, Kiev si Brno si la mai multe societati stiintifice din Grecia. In ultimii ani, a participat la cele mai importante congrese internationale de studii neoelene (Granada, 2010; Nicosia, 2012; Tbilisi, 2012; Atena, 2012; Paris, 2013; Salonic, 2014, Komotini, 2015; Bucuresti, 2015; Veliko Tirnovo, 2016; Atena, 2017; Chios, 2017). In 2014, a fost ales secretar general al Societatii Europene de Studii Neoelene. Lucrarile sale dedicate unor chestiuni de filologie, istorie, civilizatie greaca veche, bizantina si postbizantina, precum si elenismului din tarile romane au fost tiparite in Romania, Grecia, Cipru, Franta, Cehia, Letonia, Ucraina si Georgia. A publicat traduceri din autori antici (Aristofan, Plutarh, Iamblichos, Seneca, Plinius Maior) si moderni (Iannis Ritsos, Nikos Engonopoulos, Andreas Empirikos, Hristos Iannaras etc.). Este fondatorul si redactorul-sef al primei reviste romanesti de studii neoelene, Neograeca Bucurestiensia. La Editura Humanitas, a publicat volumele Mihai Viteazul, erou al eposului grec (2008), Dimitrie Cantemir si Nicolae Mavrocordat – rivalitati politice si literare la inceputul secolului XVIII (2011), Bucurestiul fanariot. Biserici, ceremonii, razboaie (2015), Bucurestiul fanariot. Administratie, mestesuguri, negot (2017). In duminica de Florii a anului 2018 a fost innobilat la Constantinopol de catre Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care i-a acordat titlul bizantin de archón hypomnematógraphos.