Descriere
Simina-Virginia Dreve este cercetator stiintific gr. III la Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare din Cluj-Napoca, unde functioneaza din 1987. Face parte din Departamentul de Fizica Sistemelor Nanostructurate si este specialist in Chimia Materialelor Nanostructurate Multifunctionale. A obtinut titlul de doctor in specialitatea Chimie Anorganica la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Tehnologie Chimica. Activitatea sa stiintifica este complexa, orientata atat in domeniul chimiei elementelor radioactive, cat si inspre sinteza, caracterizarea si aplicatiile materialelor cu proprietati speciale. A participat la teme de cercetare privind identificarea si dozarea produsilor de metabolism din biomasa algei verzi “Botriococcus Braunii-Kutzig”, dozarea uraniului, radiului si a thoriului din ape subterane si de suprafata din Delta Dunarii, studiul fenomenelor de absorbtie a uraniului in materiale eterogene anorganice sau organice (minerale fosile, soluri, plante inferioare si superioare, sange uman, zeoliti artificiali si tufuri vulcanice), studiul metodei si propunerea unei tehnologii de decontaminare a apelor poluate cu uraniu, studiul si elaborarea metodelor de stocare a rezidiilor radioactive in materiale vitroase si ceramice.