Descriere
Prefata
In contextul operei folcloristice, foarte diverse, a lui Simion Teodorescu-Kirileanu– dar dominata de interesul fata de traditiile si legendele populare istorice referitoare la Stefan cel Mare si Alexandru Ioan Cuza– vol. Povesti basarabene, probabil cel mai valoros dintre toate din punct de vedere artistic, ocupa un loc aparte.
El reprezinta rodul unei scurte dar rodnice calatorii intreprinsa de culegator in Basarabia, cu prilejul marelui eveniment al reunirii, cu patria muma, in martie 1918, a acestei importante provincii romanesti, samovolnic rapita de rusi la 1812.
Dupa cum rezulta din informatiile de la sfarsitul textelor inregistrate, Simion Teodorescu-Kirileanu s-a oprit trei zile (19-21 martie 1918) in localitatea Negresti, tinutul Chisinau, de unde a notat, si poate le-a repovestit in forma lor finala, sase din cele noua povesti, cate cuprinde volumul, respectiv: Omul la teapa si apa la matca, de la Gh. Cocu, 19 martie 1918; Iov, de la Ion Cocu, 19 martie 1918; Ileana Cosanzeana, de la Gh. Const. Fieraru, 20 martie 1918, Omul milostiv, de la acelasi povestitor, 21 martie 1918. Alte doua basme, Tu ai castigat un suflet si eu doua si Naum, culese tot de la Gh. Const. Fieraru, nu au precizata data inregistrarii, dar e mai mult ca sigur ca ele au fost notate tot in acest rastimp.
Povestile Baba groasa, spaima lumii, Povestea Oftului si Murgoci si Alaci– ce intregesc volumul– auzite de la Vasile Hutanu din localitatea Parliti, tinutul Balti, care nu poarta nicio data, vor fi fost culese, dupa toate probabilitatile, la intoarcerea din calatoria din martie 1918.
Era una dintre primele culegeri de povesti realizate de un roman de dincoace de Prut, la romanii de dincolo de raul despartitor, o sondare in universul basmului basarabean, spre a dovedi identitatea de gandire si reprezentare artistica pe toata intinderea spatiului etnic romanesc sau cum se spunea nu demult, o incercare de reunire spirituala a noastra prin arcurile sprijinite pe stalpii deopotriva de solizi ai basmelor de pe ambele maluri ale Prutului.
Izolata de fluxul evolutiei spirituale nationale, reintegrata doar partial (judetele sudice Bolgrad, Cahul si Ismail) cursului firesc, intre 1856-1878, Basarabia, releva, si in domeniul basmului, dincolo de stadiul ceva mai arhaic, vizibil in special in straiele lingvistice, unitatea de fond si forma, cel putin in cadrul esantionului imortalizat, care sugereaza, de fapt, intregul.
Toate temele se constituie clar in variante ale tipurilor de basme deja inregistrate, consemnate de Lazar Saineanu in„tipologia“ sa (1895) si ulterior de Arthur Schullerus (1927).
Niciun subiect nou nu se contureaza in paginile cartii, desi culegatorul a aflat cativa povestitori deosebiti, detinatori, dupa cat deducem, ai unui bogat repertoriu traditional.
Chiar ne intrebam, ce-l va fi oprit pe S. Teodorescu-Kirileanu sa continue culegerea de povesti basarabene, dupa ce descoperise o mina atat de bogata?
In orice caz, succesul expeditiei din 1918, putea sa constituie un indemn in acest sens, doar a mai trait 8 ani.
E pacat, pentru ca basmul nu prea a stat in atentia folcloristilor basarabeni interbelici, intrand in sfera lor stiintifica de interes de-abia mai tarziu, cand naratiunile populare nu mai aveau vigoarea de pana atunci si cand mentalitatea generatiilor mai noi pervertise intrucatva sensurile primare ale fabulei si semnificatiile personajelor.
Cateva trasaturi sau accente desprinse din„povestile“ volumului, ne permit sa privim cu alti ochi sugestiile oferite de basmele ceva mai putin arhaice de dincoace de Prut.
Asa, de pilda, formula de atentionare a ascultatorilor, ca basmul Baba groasa, spaima lumii mai are mult pana sa se incheie:
„S-au mers, s-au mers,
Ca vorba din poveste,
Ca-nainte mult mai este,“
contine, in partea a doua, cateva versuri care intaresc ideea formulata de mai multi folcloristi romani, intre care il amintim pe Ovidiu Barlea, ca povestitul a avut initial o functie magica, iar ulterior religios-sacra:
„Dumnezeu la noi soseste!
Pe toti ne blagosloveste!
De nu-n casa,
La fereastra,
S-asculte povestea noastra!...“
Cu alte cuvinte, ni se releva nu numai ca divinitatea ii binecuvanteaza pe povestitor si pe cei ce-l asculta, dar si ca, luand parte la ritualul povestitului, Dumnezeu da ceremoniei o blanda aura sacramentala si incuviinteaza totodata continutul si semnificatiile basmului ca atare.
Dumnezeu ascultand povestile, care aduc dintr-un indepartat trecut pagan elemente care au fost nu o data infierate de biserica– e o frumoasa replica, data de popor, celor care nu au putut sa surprinda permanenta sacrului in creatiile arhaice.
Pe de alta parte, lipsa in basmele basarabene a formulelor initiale, sau reducerea lor acolo la ceva insignifiant ca, de pilda, in inceputul basmului Povestea Oftului–„Amu a fost odata– cand umblau cainii cu covrigii in coada– era, cum zic, un om s-o femeie…“ etc.– ne face sa intelegem ca formele asa de extinse, in povestile de dincoace, ale proiectarii realitatii in sferele fabulosului imposibil, au fost facilitate, in special in sudul tarii, de extraordinare proliferare zonala a baladei; si ca, de fapt, ancorarea in irealul fantastic nu avea nevoie decat de un mic prag de trecere in naratiunile vechi, care chiar putea lipsi, realul fiind tot timpul impregnat de fabulos si privit in perspectiva fanteziei.
Deosebita intrucatva, ca viziune– cu urmari asupra tematicii si a naratiunii insesi– ni se pare si modul de prezentare al Ilenei Consanzeana, care, in basmul basarabean cu acelasi titlu, are 21 de fete, pe care accepta sa le casatoreasca cu baietii omului cu 21 de feciori, cu gandul ascuns de a-i ucide.
Dar mezinul, nazdravan, invocand presupusa traditie ca la ei acasa in noaptea nuntii mirii trebuiau sa-si schimbe hainele intre ei, o pacaleste pe zana, care isi omoara propriile copile, crezand ca-s holteii.
De fapt, episodul petirii si al uciderii, prin intelepciunea celui mai mic, a fetelor, transferat dintr-o alta poveste, atestata si dincoace de Prut, o coboara pe Ileana Cosanzeana din sfera fiintelor nubile supraumane, cum sunt in genere privite zanele in basme, neatinse de mana de barbat pana la casatorie, in aceea a lumii reale, presupunandu-se ca ea a fost maritata, din moment ce are asa de multe fete.
Identitatea ei de substanta, se vadeste abia dupa uciderea fiicelor sale, cand basmul reitereaza toate peripetiile feciorului trimis de stapan sa-i aduca pasarea maiastra a Ilenei Consanzeana, calul ei nazdravan si chiar pe ea in persoana.
Toate etapele ce urmeaza, a aducerii hergheliei din fundul marii si a armasarului, a mulgerii iepelor, a uciderii„boierului“ in laptele clocotit si a scaldarii rituale a celor doi protagonisti sunt dupa tiparele indatinate.
Doar finalul face legatura cu statutul initial, evident transferat de altundeva, al Ilenei, care, vazand vitejia voinicului ii cere– ea, nu el!– sa se casatoreasca.„Ei, mai Petre, amu am scapat de boier; tu esti holtei si eu vaduva; vad ca esti voinic si umbli de-a insuratului, hai sa ne-mpresuram s-om duce viata amandoi.“
Ileana vaduva, cu 21 de fete e, intradevar, o noutate curioasa in basmele romanesti.
Ceva mai clar decat in basmele noastre de la dreapta Prutului e si sublinierea faptului ca vointa fiintelor nazdravane, nu se poate exercita decat in limitele spatiului de bastina al propriei lor mosii; granitele avand evidente rosturi magice:„A strigat la chilugel sa se suie calare si sa-i ajunga pe holtei, sa-i razbune naduful ce-i facuse strainii. Chilugelul a fugit intr-o parere, dar cand sa-i ajunga, ei trecusera santul mosiei Ilenei Cosanzene, si nu le-a mai putut face nimic.“
Desigur, un paralelism mai amplu, apeland si la alte basme– culese in epoca sau mai tarziu– ar putea trasa un oarecare profil basmului basarabean, asa cum nu-i greu de reliefat conturul distinctiv al folclorului fiecarei provincii istorice romanesti.
Totusi, Moldova a fost rupta mai tarziu, in doua, si in scurte perioade (1856-1878; 1918-1940; 1941-1944) a reintrat in pulsatiile vechi, comune cu ale tarii intregi, incat si diferentele sunt mai mici decat, de pilda, intre folclorul muntean si cel transilvanean.
Am observa, in sfarsit, ca basmele culese de Simion Teodorescu-Kirileanu in Basarabia denota o preocupare speciala a folcloristului pentru aspectele morale ale povestilor, in care sens isi va fi incitat si povestitorii sa-si aminteasca cu prioritate textele.
Ea reflecta atitudinea dominanta a culegatorului, vizibila si in restul materialelor retinute in Addenda volumului, in parte creatii personale, in maniera motivelor populare, sau notatii din volume tematice antologice pe aceasta tema, precum: Povesti populare cu cuprins moral, 1909 si Povesti morale, I-II, 1927 (editia a II-a, aparuta postum).
O valoare cu totul deosebita– prin autenticitate si noutatea lor– o au povestile superstitios-religioase despre zane, comori, si intelepciune, publicate in paginile revistei Sezatoarea, prin care culegatorul da masura pregatirii si aptitudinilor sale stiintifice.
Din pacate, toate deschiderile acestea raman simple mostre ale posibilei deveniri pe care autorul nu a mai apucat s-o intrupeze.
I. OPRISAN
Nota asupra editiei
Tentati initial, sa reproducem doar vol. Povesti basarabene (ed. I, ar fi aparut la Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1922, ed. a II-a, Editura Casa Scoalelor, Bucuresti, [1942], 133 p.), ce da titlul vol. de fata, ne-am extins ulterior cercetarile, intrucat folcloristul asa de timpuriu mort este aproape necunoscut, in pofida importantei sale opere lasate.
Evident, fiind vorba de un volum de basme, am adunat intr-o ampla Addenda, cele mai multe povesti publicate in volume si toate textele (cu exceptia notatiilor bibliografice) din revista Sezatoarea.
Asa se face, ca, pe langa vol. Povesti basarabene, am inclus in editia noastra„povestile“ Mintea, Norocul si Saracia, Cine face, lui isi face, cine da, lui isi da, Lenesul si San Petru, Povestea Soarecului, Nu-i dupa cum vrea omul, ci dupa cum vrea Domnul (dupa vol. Povesti populare de cuprins moral, culese de S. Teodorescu-Kirileanu, Editura Librariei Ciurcu, Brasov, 1899, p. 3-28, BAR: I 143173); Cine da un ban, Dumnezeu ii da doi (dupa vol. Glume din lume adunate si in lume date), culese de George Maican, invatator; Adam si Eva, poveste de Rogoz; Cine da un ban, Dumnezeu ii da doi, poveste de S. Teodorescu-Kirileanu, Editura Librariei Ciurcu, Brasov, 1907, p. 47-58, BAR: I 149294); Firul vietii (dupa vol. Povesti poporale, cu cuprins moral, alese de S. Teodorescu-Kirileanu, Tipografia„Gutenberg“ (I. Bendit, Falticeni, 1909, p. 74-76; BAR: II 132613); Bogatul nemilostiv, Care-i cea mai buna bautura, Bautura dracului (dupa vol. Simion T. Kirileanu, Povesti morale, cuprinzand 1. Povesti despre Dumnezeu si tainele dumnezeiesti, 2. Despre cinstirea parintilor si batranilor, 3. Munca si economie, vol. I, editia a II-a, sporita si imbunatatita, Casa Scoalelor, Biblioteca pentru popor, Tipografia„Romania Noua“, Theodor I. Voinea, Bucuresti, 1927, p. 78-82; BAR: II 376890 si Simion T. Kirileanu, Povesti morale, cuprinzand: 4. Povesti despre Minte, Noroc si Saracie, 5. Despre nemultumire si lacomie, 6. Povesti potrivnice betiei, 7. Pilde si povete, vol. al II-lea, editia a II-a, sporita si imbogatita, aceleasi trimiteri ca la vol. I, p. 87-88, 102-108.
Urmeaza Pacala. Intamplari din viata sa, ed. I, Editura I. Ciurcu, Brasov, 1899, 48 p., semnat: S. Theodorescu-Chirileanu, comuna Zorleni, ed. a II-a, Editura Ciurcu, Brasov, 1923 (BAR: I 149291).
In sfarsit, grupajul Texte folclorice publicate in„Sezatoarea“, cu urmatoarele trimiteri: I Balade: [Ruxanda], S., vol. IV, 1897, p. 221-222; [Miorita], S., V, nr. 5-6, apr.-mai 1899, p. 91-92; [Hotul], idem, p. 91; Vasile cel Mare si ciocoii, S. VII, nr. 9-10, nov.-dec. 1902, p. 146-147; Vasile cel Mare si potera din Grinties, idem, p. 147; Vasile cel Mare stoler, idem, ibidem; II. Cantece lirice [Blesteme de dragoste]. S., V, nr. 5-6, apr.-mai 1899, p. 90-91; Adancurile poporului despre dragoste, S., XXIII, nr. 1-3, apr.-iunie 1915, p. 43-46; III. Povestiri mitologico-superstitioase. Zanele, S., V, nr. 1, dec. 1898, p. 8-9; Despre comori, S., V, nr. 7, iunie 1899, p. 107-112; IV. Povestiri despre intelepciune, Mintea femeii, S., V, 8-10, iul.-sept. 1899, p. 135-136; Povestea lui Esop, S., XI, vol. VIII, nr. 5-6, iul-aug. 1903, p. 72-76; V. Framantaturi de limba, S., vol. VI, 1901, p. 157-159; VI, Ceva despre portul gospodarilor din vechime, S., XI, vol. VIII, nr. 2, 1 apr. 1903, p. 21-23.
Cu exceptia textelor din Sezatoarea, in cadrul carora a primat impartirea pe diversele categorii folclorice, materialele au fost ordonate cronologic.
Vol. Povesti basarabene a fost reprodus exact cum l-a alcatuit autorul, corijandu-se doar dispunerea cap. Cuvinte rare si zicatori, in sensul ordonarii lor alfabetice, spre a putea fi gasite mai usor.
Notele explicative ale lui Simion Teodorescu-Kirileanu, atat cele privitoare la culegeri, cat si cele referitoare la sensul cuvintelor vechi sau locale au fost pastrate ca atare, la sfarsitul textelor sau la subsol. Unele, de altfel, nu-si gasesc decodificarea sensurilor in niciun dictionar.
Pentru ca in special povestile contin mult mai multe cuvinte greu inteligibile, am alcatuit noi insine o lista de Cuvinte arhaice si regionale, in care am lamurit si cuvintele al caror sens ni s-a parut ca nu este cel corect indicat de culegator.
Desigur, am utilizat ortografia in vigoare, unificand diversele forme de transcriere intrebuintate de culegator, dar am pastrat, fiind vorba de texte care aspira sa sugereze graiul specific local, notatiile incercate in acest sens de S. Teodorescu-Kirileanu.
S-au reprodus ilustratiile lui Aurel Jiquidi la editia din 1942, precum si desenul de pe coperta, intr-o alta montura.
S-a optat, pentru numele adoptat de autor in ultimii ani ai vietii, indicand doar la bibliografia din nota de fata formele onomastice cu care a semnat diversele texte.
Prefata se refera strict la materialele incluse in cadrul volumului.
Ramane ca un viitor cercetator pasionat, sa descopere, in numeroasele reviste, la care a colaborat culegatorul, intreaga bogatie de material inca nepusa in lumina.
In contextul operei folcloristice, foarte diverse, a lui Simion Teodorescu-Kirileanu– dar dominata de interesul fata de traditiile si legendele populare istorice referitoare la Stefan cel Mare si Alexandru Ioan Cuza– vol. Povesti basarabene, probabil cel mai valoros dintre toate din punct de vedere artistic, ocupa un loc aparte.
El reprezinta rodul unei scurte dar rodnice calatorii intreprinsa de culegator in Basarabia, cu prilejul marelui eveniment al reunirii, cu patria muma, in martie 1918, a acestei importante provincii romanesti, samovolnic rapita de rusi la 1812.
Dupa cum rezulta din informatiile de la sfarsitul textelor inregistrate, Simion Teodorescu-Kirileanu s-a oprit trei zile (19-21 martie 1918) in localitatea Negresti, tinutul Chisinau, de unde a notat, si poate le-a repovestit in forma lor finala, sase din cele noua povesti, cate cuprinde volumul, respectiv: Omul la teapa si apa la matca, de la Gh. Cocu, 19 martie 1918; Iov, de la Ion Cocu, 19 martie 1918; Ileana Cosanzeana, de la Gh. Const. Fieraru, 20 martie 1918, Omul milostiv, de la acelasi povestitor, 21 martie 1918. Alte doua basme, Tu ai castigat un suflet si eu doua si Naum, culese tot de la Gh. Const. Fieraru, nu au precizata data inregistrarii, dar e mai mult ca sigur ca ele au fost notate tot in acest rastimp.
Povestile Baba groasa, spaima lumii, Povestea Oftului si Murgoci si Alaci– ce intregesc volumul– auzite de la Vasile Hutanu din localitatea Parliti, tinutul Balti, care nu poarta nicio data, vor fi fost culese, dupa toate probabilitatile, la intoarcerea din calatoria din martie 1918.
Era una dintre primele culegeri de povesti realizate de un roman de dincoace de Prut, la romanii de dincolo de raul despartitor, o sondare in universul basmului basarabean, spre a dovedi identitatea de gandire si reprezentare artistica pe toata intinderea spatiului etnic romanesc sau cum se spunea nu demult, o incercare de reunire spirituala a noastra prin arcurile sprijinite pe stalpii deopotriva de solizi ai basmelor de pe ambele maluri ale Prutului.
Izolata de fluxul evolutiei spirituale nationale, reintegrata doar partial (judetele sudice Bolgrad, Cahul si Ismail) cursului firesc, intre 1856-1878, Basarabia, releva, si in domeniul basmului, dincolo de stadiul ceva mai arhaic, vizibil in special in straiele lingvistice, unitatea de fond si forma, cel putin in cadrul esantionului imortalizat, care sugereaza, de fapt, intregul.
Toate temele se constituie clar in variante ale tipurilor de basme deja inregistrate, consemnate de Lazar Saineanu in„tipologia“ sa (1895) si ulterior de Arthur Schullerus (1927).
Niciun subiect nou nu se contureaza in paginile cartii, desi culegatorul a aflat cativa povestitori deosebiti, detinatori, dupa cat deducem, ai unui bogat repertoriu traditional.
Chiar ne intrebam, ce-l va fi oprit pe S. Teodorescu-Kirileanu sa continue culegerea de povesti basarabene, dupa ce descoperise o mina atat de bogata?
In orice caz, succesul expeditiei din 1918, putea sa constituie un indemn in acest sens, doar a mai trait 8 ani.
E pacat, pentru ca basmul nu prea a stat in atentia folcloristilor basarabeni interbelici, intrand in sfera lor stiintifica de interes de-abia mai tarziu, cand naratiunile populare nu mai aveau vigoarea de pana atunci si cand mentalitatea generatiilor mai noi pervertise intrucatva sensurile primare ale fabulei si semnificatiile personajelor.
Cateva trasaturi sau accente desprinse din„povestile“ volumului, ne permit sa privim cu alti ochi sugestiile oferite de basmele ceva mai putin arhaice de dincoace de Prut.
Asa, de pilda, formula de atentionare a ascultatorilor, ca basmul Baba groasa, spaima lumii mai are mult pana sa se incheie:
„S-au mers, s-au mers,
Ca vorba din poveste,
Ca-nainte mult mai este,“
contine, in partea a doua, cateva versuri care intaresc ideea formulata de mai multi folcloristi romani, intre care il amintim pe Ovidiu Barlea, ca povestitul a avut initial o functie magica, iar ulterior religios-sacra:
„Dumnezeu la noi soseste!
Pe toti ne blagosloveste!
De nu-n casa,
La fereastra,
S-asculte povestea noastra!...“
Cu alte cuvinte, ni se releva nu numai ca divinitatea ii binecuvanteaza pe povestitor si pe cei ce-l asculta, dar si ca, luand parte la ritualul povestitului, Dumnezeu da ceremoniei o blanda aura sacramentala si incuviinteaza totodata continutul si semnificatiile basmului ca atare.
Dumnezeu ascultand povestile, care aduc dintr-un indepartat trecut pagan elemente care au fost nu o data infierate de biserica– e o frumoasa replica, data de popor, celor care nu au putut sa surprinda permanenta sacrului in creatiile arhaice.
Pe de alta parte, lipsa in basmele basarabene a formulelor initiale, sau reducerea lor acolo la ceva insignifiant ca, de pilda, in inceputul basmului Povestea Oftului–„Amu a fost odata– cand umblau cainii cu covrigii in coada– era, cum zic, un om s-o femeie…“ etc.– ne face sa intelegem ca formele asa de extinse, in povestile de dincoace, ale proiectarii realitatii in sferele fabulosului imposibil, au fost facilitate, in special in sudul tarii, de extraordinare proliferare zonala a baladei; si ca, de fapt, ancorarea in irealul fantastic nu avea nevoie decat de un mic prag de trecere in naratiunile vechi, care chiar putea lipsi, realul fiind tot timpul impregnat de fabulos si privit in perspectiva fanteziei.
Deosebita intrucatva, ca viziune– cu urmari asupra tematicii si a naratiunii insesi– ni se pare si modul de prezentare al Ilenei Consanzeana, care, in basmul basarabean cu acelasi titlu, are 21 de fete, pe care accepta sa le casatoreasca cu baietii omului cu 21 de feciori, cu gandul ascuns de a-i ucide.
Dar mezinul, nazdravan, invocand presupusa traditie ca la ei acasa in noaptea nuntii mirii trebuiau sa-si schimbe hainele intre ei, o pacaleste pe zana, care isi omoara propriile copile, crezand ca-s holteii.
De fapt, episodul petirii si al uciderii, prin intelepciunea celui mai mic, a fetelor, transferat dintr-o alta poveste, atestata si dincoace de Prut, o coboara pe Ileana Cosanzeana din sfera fiintelor nubile supraumane, cum sunt in genere privite zanele in basme, neatinse de mana de barbat pana la casatorie, in aceea a lumii reale, presupunandu-se ca ea a fost maritata, din moment ce are asa de multe fete.
Identitatea ei de substanta, se vadeste abia dupa uciderea fiicelor sale, cand basmul reitereaza toate peripetiile feciorului trimis de stapan sa-i aduca pasarea maiastra a Ilenei Consanzeana, calul ei nazdravan si chiar pe ea in persoana.
Toate etapele ce urmeaza, a aducerii hergheliei din fundul marii si a armasarului, a mulgerii iepelor, a uciderii„boierului“ in laptele clocotit si a scaldarii rituale a celor doi protagonisti sunt dupa tiparele indatinate.
Doar finalul face legatura cu statutul initial, evident transferat de altundeva, al Ilenei, care, vazand vitejia voinicului ii cere– ea, nu el!– sa se casatoreasca.„Ei, mai Petre, amu am scapat de boier; tu esti holtei si eu vaduva; vad ca esti voinic si umbli de-a insuratului, hai sa ne-mpresuram s-om duce viata amandoi.“
Ileana vaduva, cu 21 de fete e, intradevar, o noutate curioasa in basmele romanesti.
Ceva mai clar decat in basmele noastre de la dreapta Prutului e si sublinierea faptului ca vointa fiintelor nazdravane, nu se poate exercita decat in limitele spatiului de bastina al propriei lor mosii; granitele avand evidente rosturi magice:„A strigat la chilugel sa se suie calare si sa-i ajunga pe holtei, sa-i razbune naduful ce-i facuse strainii. Chilugelul a fugit intr-o parere, dar cand sa-i ajunga, ei trecusera santul mosiei Ilenei Cosanzene, si nu le-a mai putut face nimic.“
Desigur, un paralelism mai amplu, apeland si la alte basme– culese in epoca sau mai tarziu– ar putea trasa un oarecare profil basmului basarabean, asa cum nu-i greu de reliefat conturul distinctiv al folclorului fiecarei provincii istorice romanesti.
Totusi, Moldova a fost rupta mai tarziu, in doua, si in scurte perioade (1856-1878; 1918-1940; 1941-1944) a reintrat in pulsatiile vechi, comune cu ale tarii intregi, incat si diferentele sunt mai mici decat, de pilda, intre folclorul muntean si cel transilvanean.
Am observa, in sfarsit, ca basmele culese de Simion Teodorescu-Kirileanu in Basarabia denota o preocupare speciala a folcloristului pentru aspectele morale ale povestilor, in care sens isi va fi incitat si povestitorii sa-si aminteasca cu prioritate textele.
Ea reflecta atitudinea dominanta a culegatorului, vizibila si in restul materialelor retinute in Addenda volumului, in parte creatii personale, in maniera motivelor populare, sau notatii din volume tematice antologice pe aceasta tema, precum: Povesti populare cu cuprins moral, 1909 si Povesti morale, I-II, 1927 (editia a II-a, aparuta postum).
O valoare cu totul deosebita– prin autenticitate si noutatea lor– o au povestile superstitios-religioase despre zane, comori, si intelepciune, publicate in paginile revistei Sezatoarea, prin care culegatorul da masura pregatirii si aptitudinilor sale stiintifice.
Din pacate, toate deschiderile acestea raman simple mostre ale posibilei deveniri pe care autorul nu a mai apucat s-o intrupeze.
I. OPRISAN
Nota asupra editiei
Tentati initial, sa reproducem doar vol. Povesti basarabene (ed. I, ar fi aparut la Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1922, ed. a II-a, Editura Casa Scoalelor, Bucuresti, [1942], 133 p.), ce da titlul vol. de fata, ne-am extins ulterior cercetarile, intrucat folcloristul asa de timpuriu mort este aproape necunoscut, in pofida importantei sale opere lasate.
Evident, fiind vorba de un volum de basme, am adunat intr-o ampla Addenda, cele mai multe povesti publicate in volume si toate textele (cu exceptia notatiilor bibliografice) din revista Sezatoarea.
Asa se face, ca, pe langa vol. Povesti basarabene, am inclus in editia noastra„povestile“ Mintea, Norocul si Saracia, Cine face, lui isi face, cine da, lui isi da, Lenesul si San Petru, Povestea Soarecului, Nu-i dupa cum vrea omul, ci dupa cum vrea Domnul (dupa vol. Povesti populare de cuprins moral, culese de S. Teodorescu-Kirileanu, Editura Librariei Ciurcu, Brasov, 1899, p. 3-28, BAR: I 143173); Cine da un ban, Dumnezeu ii da doi (dupa vol. Glume din lume adunate si in lume date), culese de George Maican, invatator; Adam si Eva, poveste de Rogoz; Cine da un ban, Dumnezeu ii da doi, poveste de S. Teodorescu-Kirileanu, Editura Librariei Ciurcu, Brasov, 1907, p. 47-58, BAR: I 149294); Firul vietii (dupa vol. Povesti poporale, cu cuprins moral, alese de S. Teodorescu-Kirileanu, Tipografia„Gutenberg“ (I. Bendit, Falticeni, 1909, p. 74-76; BAR: II 132613); Bogatul nemilostiv, Care-i cea mai buna bautura, Bautura dracului (dupa vol. Simion T. Kirileanu, Povesti morale, cuprinzand 1. Povesti despre Dumnezeu si tainele dumnezeiesti, 2. Despre cinstirea parintilor si batranilor, 3. Munca si economie, vol. I, editia a II-a, sporita si imbunatatita, Casa Scoalelor, Biblioteca pentru popor, Tipografia„Romania Noua“, Theodor I. Voinea, Bucuresti, 1927, p. 78-82; BAR: II 376890 si Simion T. Kirileanu, Povesti morale, cuprinzand: 4. Povesti despre Minte, Noroc si Saracie, 5. Despre nemultumire si lacomie, 6. Povesti potrivnice betiei, 7. Pilde si povete, vol. al II-lea, editia a II-a, sporita si imbogatita, aceleasi trimiteri ca la vol. I, p. 87-88, 102-108.
Urmeaza Pacala. Intamplari din viata sa, ed. I, Editura I. Ciurcu, Brasov, 1899, 48 p., semnat: S. Theodorescu-Chirileanu, comuna Zorleni, ed. a II-a, Editura Ciurcu, Brasov, 1923 (BAR: I 149291).
In sfarsit, grupajul Texte folclorice publicate in„Sezatoarea“, cu urmatoarele trimiteri: I Balade: [Ruxanda], S., vol. IV, 1897, p. 221-222; [Miorita], S., V, nr. 5-6, apr.-mai 1899, p. 91-92; [Hotul], idem, p. 91; Vasile cel Mare si ciocoii, S. VII, nr. 9-10, nov.-dec. 1902, p. 146-147; Vasile cel Mare si potera din Grinties, idem, p. 147; Vasile cel Mare stoler, idem, ibidem; II. Cantece lirice [Blesteme de dragoste]. S., V, nr. 5-6, apr.-mai 1899, p. 90-91; Adancurile poporului despre dragoste, S., XXIII, nr. 1-3, apr.-iunie 1915, p. 43-46; III. Povestiri mitologico-superstitioase. Zanele, S., V, nr. 1, dec. 1898, p. 8-9; Despre comori, S., V, nr. 7, iunie 1899, p. 107-112; IV. Povestiri despre intelepciune, Mintea femeii, S., V, 8-10, iul.-sept. 1899, p. 135-136; Povestea lui Esop, S., XI, vol. VIII, nr. 5-6, iul-aug. 1903, p. 72-76; V. Framantaturi de limba, S., vol. VI, 1901, p. 157-159; VI, Ceva despre portul gospodarilor din vechime, S., XI, vol. VIII, nr. 2, 1 apr. 1903, p. 21-23.
Cu exceptia textelor din Sezatoarea, in cadrul carora a primat impartirea pe diversele categorii folclorice, materialele au fost ordonate cronologic.
Vol. Povesti basarabene a fost reprodus exact cum l-a alcatuit autorul, corijandu-se doar dispunerea cap. Cuvinte rare si zicatori, in sensul ordonarii lor alfabetice, spre a putea fi gasite mai usor.
Notele explicative ale lui Simion Teodorescu-Kirileanu, atat cele privitoare la culegeri, cat si cele referitoare la sensul cuvintelor vechi sau locale au fost pastrate ca atare, la sfarsitul textelor sau la subsol. Unele, de altfel, nu-si gasesc decodificarea sensurilor in niciun dictionar.
Pentru ca in special povestile contin mult mai multe cuvinte greu inteligibile, am alcatuit noi insine o lista de Cuvinte arhaice si regionale, in care am lamurit si cuvintele al caror sens ni s-a parut ca nu este cel corect indicat de culegator.
Desigur, am utilizat ortografia in vigoare, unificand diversele forme de transcriere intrebuintate de culegator, dar am pastrat, fiind vorba de texte care aspira sa sugereze graiul specific local, notatiile incercate in acest sens de S. Teodorescu-Kirileanu.
S-au reprodus ilustratiile lui Aurel Jiquidi la editia din 1942, precum si desenul de pe coperta, intr-o alta montura.
S-a optat, pentru numele adoptat de autor in ultimii ani ai vietii, indicand doar la bibliografia din nota de fata formele onomastice cu care a semnat diversele texte.
Prefata se refera strict la materialele incluse in cadrul volumului.
Ramane ca un viitor cercetator pasionat, sa descopere, in numeroasele reviste, la care a colaborat culegatorul, intreaga bogatie de material inca nepusa in lumina.