Descriere
Preacurata Maria, Scara Domnului Isus. Icoane din copilaria Fecioarei Maria - Cornel Todeasa
„Deoarece turcii îi prădaseră şi le arseseră biserica din Moldova, Cuviosul Iosif şi ucenicii săi s-au hotărât să plece la Sfântul Munte. Pe drum însă li s-a arătat într-un stejar Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu.
– Unde mergeţi? i-a ȋntrebat Sfânta Măicuţă.
La această minunată vedere, ei au răspuns:
– Ne ducem în grădina ta!
Maica Domnului le-a spus atunci:
– Întoarceţi-vă, căci şi aici este grădina mea.
Au ascultat îndemnul Sfintei Fecioare şi s-au ȋntors. Au clădit apoi un schit care mai târziu s-a numit „schitul Bisericani” sau „al evlavioşilor”, datorită rânduielii neadormite de rugăciune statornicită după rânduiala de la Mânăstirea Studion din Muntele Athos.
Multe istorioare ca aceasta se află depozitate în sufletul credinţei noastre: Maica Domnului apărând în persoană şi influenţând decizii de suflet sau săvârşind minuni cu oamenii. Biserica Ortodoxă nu anunţă aceste apariţii miraculoase cu surle şi trâmbiţe, iar credincioşii dreptmăritori le păstrează cu smerenie în sufletele lor, ca pe nişte pietre preţioase.
A rămas însă în memoria şi în liturghia Bisericii Primare evenimentul apariţiei Maicii Domnului în Biserica din Vlaherne. Acolo, ea a dezvelit acoperământul cu care ne protejează asemenea unui scut împotriva celui rău şi a celor ce atacă credinţa şi sufletele noastre.”
Cornel Todeasa