Descriere
Pot fi tratate tulburarile de personalitate, acele conditii clinice complexe, care afecteaza atat individul, cat si apartinatorii acestuia si, mai larg, societatea? Raspunsul oferit de autorii volumului de fata, pe baza studiilor validate stiintific asupra tulburarilor de personalitate, este afirmativ. In paradigma cognitiv-comportamentala, semnele si simptomele acestor tulburari sunt vazute ca derivand din prelucrari dezadaptative de informatie, rezultate din experienta ontogenetica, pe un potential fond de vulnerabilitate bio-genetica, prelucrari care genereaza apoi raspunsuri specifice emotionale, cognitive si comportamentale mentinute prin intariri (de exemplu, recompense si pedepse). Modificarea acestor prelucrari informationale – prin tehnici de restructurare cognitiva – si intariri prezente – prin tehnici comportamentale – permite trecerea de la o abordare terapeutica a simptomelor, la modificarea personalitatii in ansamblul ei. Asadar, in aceasta lucrare se analizeaza comprehensiv tulburarile de personalitate avand in vedere atat diagnosticul psihiatric si psihologic, important pentru a intelege relatia dintre trasaturile de personalitate si tulburarile de personalitate, cat si modalitatile de interventie cognitiv-comportamentala, cu accent pe protocolul clinic si pe mecanismele subiacente acestuia.
Cititorii pot gasi in lucrarea de fata informatii actualizate despre abordarile psihologice validate stiintific pentru tulburarile de personalitate, utile atat pentru studentii in psihologie si medicina, cat si pentru practicieni, psihologi si medici, si cercetatori in domeniu.
Cosmin Popa, lector univ. dr., Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, este psiholog clinician, psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala si membru al International Society for the Study of Personality Disorders (ISSPD).
Florin Alin Sava, prof. univ. dr., Universitatea de Vest din Timisoara, este directorul scolii doctorale de Psihologie de la Universitatea de Vest din Timisoara si membru in comitetul director al European Association of Personality Psychology (EAPP).
Daniel David, prof. univ. dr., Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, este profesor „Aaron T. Beck" de psihologie clinica si psihoterapie (stiinte cognitive clinice) la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Profesor asociat la Icahn School of Medicine at Mount Sinai si director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele din New York, SUA.
Cuprins
Prefata — Daniel David
Partea I. Aspecte teoretico-metodologice
Capitolul 1. Tulburarile de personalitate — repere nosologice — Aurel Nirestean, Gabriela Buicu, Emese Lukacs
Capitolul 2. Evaluarea psihologica clinica a tulburarilor de personalitate — Florin Alin Sava
Partea a II-a. Abordarile cognitiv-comportamentale clinice si orientarile clasice ale TCC
Capitolul 3. Cadrul general al abordarii cognitiv‑comportamentale in tulburarile de personalitate — Cosmin Popa
Capitolul 4. Terapia rational‑emotiva si comportamentala (REBT) pentru tulburarea de personalitate dependenta — Simona Ioana Stefan
Capitolul 5. Terapia cognitiva a tulburarilor de personalitate — o introducere practica — Mugur Ciumageanu, Roxana Marginean, Ovidiu Marginean
Capitolul 6. Terapia comportamentala (BT) in abordarea tulburarilor de personalitate — Cristina Bredicean, Claudia Ile, Lucian Ile
Capitolul 7. Hipnoterapia cognitiv‑comportamentala in tulburarea de personalitate narcisica si comorbiditatile asociate — Irina Holdevici, Barbara Craciun
Partea a III-a. Terapia cognitiv-comportamentala din „al treilea val" in abordarea tulburarilor de personalitate
Capitolul 8. Terapia comportamentala dialectica (DBT) in abordarea tulburarilor de personalitate — Amfiana Gherman
Capitolul 9. Terapia metacognitiva interpersonala in abordarea tulburarilor de personalitate — Ioana Podina, Liviu Fodor
Capitolul 10. Terapia prin acceptare si angajament: conceptualizare, interventie si suport empiric pentru tulburarile de personalitate — Bogdan Tudor Tulbure
Capitolul 11. Terapia centrata pe scheme cognitive in abordarea tulburarilor de personalitate — Roxana Nicolau
Capitolul 12. Hipnoterapia cognitiv‑comportamentala in tulburarile de personalitate — Odette Dimitriu
Concluzii si noi perspective — Cosmin Popa, Mihai Ardelean, Florin Alin Sava
Traumele, abuzurile repetate, neglijarile, toate sunt aspecte psihologice negative care fac parte din istoricul de viata al multor pacienti cu tulburari de personalitate. La fel ca in fizica, acolo unde compensarea reprezinta diminuarea sau anularea efectului unui fenomen/actiuni, in viata de zi cu zi pacientii cu tulburari de personalitate prezinta comportamente de supracompensare care au rolul de,, a umple un gol" generat de catre evenimentele de viata nefaste traite anterior. Asadar, o atitudine congruenta, empatica si colaborativa din partea terapeutului este indicata nu doar pentru a facilita procesul terapeutic, ci, in acelasi timp, pentru a genera fenomene psihologice cognitive si afective care sa ii valideze pacientului noile strategii comportamentale dobandite pe parcursul psihoterapiei.
Autorii
Autorii
In ceea ce priveste strategiile de restructurare cognitiva, acestea s-au centrat pe contestarea cognitiilor irationale de tip evaluarea globala negativa a propriei persoane, catastrofare, trebuie absolutist pe care pacienta le manifesta in diverse situatii. Pentru restructurarea acestor cognitii, s-a folosit modelul ABCDE (Ellis, 1994), care a fost prezentat pacientei inca din primele sedinte. Cu ajutorul acestui model, am reusit sa identificam aceste cognitii in terapie, iar restructurarea a continuat si prin temele pentru acasa. Initial, a fost necesar un nivel mai ridicat de instruire didactica si mai multa directivitate, intrucat cognitiile legate de neajutorare si inadecvare ale lui N. se manifestau si in raport cu temele pentru acasa. Ulterior insa, N. reusea sa identifice corect cognitiile pe care le avea in diverse situatii, chiar daca nu intotdeauna reusea sa le restructureze (de exemplu, „stiu ca nu e groaznic daca raman singura, dar nu gasesc motivele pentru care nu este asa").
Autorii