Puterea fragilitatii - Doina Cornea

Cuvant inainte de Gabriel Liiceanu

 

„Noi ne acceptam eroii abia atunci cand si-au luat locul intr-un trecut care nu ne obliga. Cat sunt vii, preferam sa le imprumutam uratenia noastra decat sa imitam frumusetea lor. Adevarul e ca, de peste doua decenii, Doina Cornea n-a mai existat pentru noi. N-a devenit un model, asa cum s-ar fi cuvenit. Nu i s-a mai cerut parerea, pentru a acompania cu rectitudinea spiritului ei toate strambatatile care au pus treptat stapanire pe noi. Cei care fac opinia publica in tara asta au uitat-o repede si si-au amintit, scurt, de ea abia cand a plecat dintre noi.
Facand ce a facut, Doina Cornea n-a asteptat nimic de la nimeni. Dialogul ei cu libertatea l-a purtat in absoluta lui gratuitate: fara punerea in scena a unei parade etice si fara gandul de a prezenta vreodata nota finala societatii care beneficiase de pe urma indraznelii ei. Disidenta Doinei Cornea n-a fost, pana la urma, decat expresia publica pe care a capatat-o, in chip firesc, o devenire interioara.“ – Gabriel Liiceanu

DOINA-MARIA CORNEA s-a nascut la Brasov in 30 mai 1929, ca fiica a Mariei si a lui Iacob Cornea. Bunicii ei, atat pe linie materna, cat si paterna, erau tarani romani ardeleni. In1948 devine studenta a Facultatii de Litere din Cluj, sectia franceza-italiana, unde se face remarcata de profesorul Henri Jacquier, care ulterior ii va conduce lucrarea de licenta si ii va propune un post de asistenta la aceasta facultate. Dupa absolvire este repartizata ca profesoara de franceza la un liceu din Zalau, unde lucreaza pana in 1956. Casatorita in 1954 cu Leontin Cornel Iuhas, avocat in Zalau, si mama a doi copii, Ariadna si Leontin Horatiu, se muta impreuna cu familia in 1958 la Cluj, devenind asistenta stagiara, apoi titulara la Facultatea de Filologie a Universitatii din Cluj. Activitatea ei de opozanta la dictatura comunista debuteaza in 1982, cand trimite o scrisoare deschisa la Radio Europa Libera, acesta fiind si motivul destituirii ei din postul de la facultate, in 1983. Cum actele de protest continua, radicalizandu-se treptat, in cursul anilor 1983-1989 Securitatea o supune unor anchete frecvente si persecutiilor. In 1987 este arestata impreuna cu fiul ei, iar incepand din 1988 i se impune un regim de arest la domiciliu. Dupa Revolutia din decembrie 1989, este cooptata in Consiliul National al Frontului Salvarii Nationale - primul nume de pe lista initiala de membri - si in Consiliul Judetean Cluj; demisioneaza din ambele consilii la 23 ianuarie 1990. In aceeasi perioada devine membru fondator al Grupului pentru Dialog Social, apoi al Forumului Democrat Antitotalitar din Romania, al Asociatiei pentru Apararea Drepturilor Omului - filiala Cluj - si al Aliantei Civice. Moare la Cluj in 4 mai 2018.
Traduceri: Mircea Eliade, Incercarea labirintului (Dacia, 1990; Humanitas, 2007), Petru Gherman, Preafericitul Ieremia Valahul (Dacia, 1991), Printul Vladimir Ghika, Ganduri pentru zilele ce vin (Dacia, 1995), Ultimele marturii (Dacia, 1997) si Fragmente postume (Dacia, 2003).
Volume publicate: Liberté? / Libertate? Convorbiri cu Michel Combes (Critérion, 1990 / Humanitas, 1991); Scrisori deschise si alte texte (Humanitas, 1991); Fata nevazuta a lucrurilor (1990‒1999): Dialoguri cu Rodica Palade (Dacia, 1999; trad. fr. La face cachée des choses, Éditions du Félin, 2001); Puterea fragilitatii (ed. I ‒ Humanitas, 2006); Jurnal: ultimele caiete (Fundatia Academia Civica, 2009).
Distinctii: Premiul Thorolf Rafto (1989), Doctor Honoris Causa al Universitatii Libere din Bruxelles (1989), Ordinul Steaua Romaniei in grad de Mare Cruce (2000), Legiunea de Onoare a Frantei in grad de Ofiter (2000), Ordinul de Cavaler al Sfantului Silvestru (Vatican, 2003), Legiunea de Onoare a Frantei in grad de Comandor (2009), Crucea Casei Regale a Romaniei (2009).