Descriere
Domniile lui Al. I Cuza si Carol I au starnit de-a lungul timpului – si vor starni in continuare – un mare interes in literatura istorica de specialitate, ca si in dezbaterile publice, in general.
In cazul domnitorului Al. I Cuza, in ultimele doua decenii, incercarea de reinnoire a mesajului istoric a dus, uneori, la evaluari critice contradictorii, punandu-se accentul fie pe momentul loviturii de stat din 2/14 mai 1864, care il opunea pe domnitor, la prima vedere, spiritului democratic, fie pe viata privata a acestuia, cu abaterile sale de ordin moral. Asemenea evaluari trimit mai degraba la imaginea „dictatorului”, pe de o parte, a modelului imoral de comportament al unui sef de stat, pe de alta parte. Sub ambele aspecte – dar mai ales sub al doilea –, a fost sugerata, implicit, comparatia cu figura principelui Carol I, cel care i-a succedat la Tron, mai intai ca domnitor, apoi ca rege.
Pornind de la asemenea consideratii critice, diminuandu-se insemnatatea reformelor social-politice si institutionale ale domnitorului Al. I Cuza, accentul a cazut, adesea, cu prioritate, in exegezele de specialitate din ultimele doua decenii, pe rolul lui Carol I in modernizarea Romaniei.
Bineinteles, era timpul sa se vorbeasca si sa se scrie mai mult decat in trecut despre personalitatea si rolul regelui Carol I in istoria Romaniei, dar incercarea de a-l opune pe acesta domnitorului Unirii ni s-a parut de-a dreptul bizara. Fiecare dintre cei doi, domnitorul Al. I Cuza, si domnitorul, apoi regele, Carol I, au avut merite deosebite in istoria romanilor: primul, cu o domnie de numai 7 ani, dar in care s-au concentrat realizari indispensabile statului roman modern, al doilea, Carol I, cu o domnie de aproape o jumatate de veac, in care s-au completat reformele inaugurate de cel dintai, in care a fost consolidat statul roman, odata cu realizarea independentei depline.
Fiecare dintre ei a trait si a actionat, ca sef de stat, in etape diferite ale evolutiei societatii romanesti si in imprejurari deosebite. Fiecare dintre ei si-a pus amprenta, cu personalitatea proprie, asupra timpului cand i-a fost dat sa se afle la conducerea statului. Meritele lor nu pot fi evaluate decat in raport cu cerintele timpului carora a trebuit sa le raspunda. In orice caz, discutia despre modernizarea Romaniei nu poate incepe cu anul 1866 –anul instaurarii domniei lui Carol I –, caci ar insemna sa lasam deoparte tocmai o etapa de baza, definitorie, pentru procesul modernizarii la care ne referim.
Cat priveste rolul foarte important al domnitorului Al. I Cuza in procesul modernizarii Romaniei, in istoria romanilor, in general, sub orice raport, el ramane de necontestat. Inainte de toate, Al. I Cuza, cel ales ca domnitor la Iasi si Bucuresti la 5 si 24 ianuarie 1859, ramane pentru totdeauna in constiinta publica romaneasca un simbol al Unirii, al acestui act de insemnatate exceptionala in istoria romanilor. In al doilea rand, in rastimpul domniei sale, cum trebuie sa recunoastem, s-au concentrat realizari vitale pentru existenta si evolutia statului roman modern, in ansamblul lor, mai importante decat toate cele infaptuite in intreaga domnie a succesorului sau. Este o concluzie pe care o consemneaza in zilele noastre unii reputati istorici de buna credinta.
Precum si sinteza noastra anterioara, de la textul careia porneste, cu modificari si completari semnificative, lucrarea de fata este destinata cu precadere studentilor, dar si profesorilor de istorie, altor categorii de cititori interesati de evolutia societatii romanesti in epoca moderna.