Descriere
Traducere din limba franceza veche si note de Reghina Dascal, Valentina Muresan si Andreea Serban, introducere si indice de Reghina Dascal
Capodopera a literaturii medievale europene, Romanul trandafirului este opera a doi scriitori din generatii diferite: Guillaume de Lorris si Jean de Meun. Daca Guillaume compune un poem care se inscrie in traditia literara a iubirii curtenesti, Jean ne pune in fata unei adevarate mappa mundi a lumii medievale. Poemul care fascineaza si astazi a supravietuit in peste 300 de manuscrise si a fost venerat, criticat, rescris, moralizat pana spre sfirsitul secolului al XVI-lea, editat si reeditat din 1735 incoace. A fost subiectul unui exceptional efort de exegeza critica si a declansat prima polemica literara importanta din istoria culturii europene — la querelle de la Rose.
Romanul trandafirului este un poem proteic, greu de interpretat si susceptibil de metamorfozari. Placerea textului e mereu prelungita: efect al digresiunii, al continuei aminari a finalului, al promisiunii reinnoite de a da o semnificatie unificatoare intregului. In ciuda multor incercari de a delimita aria lui hermeneutica, nu putem identifica un singur discurs totalizant, ceea ce face din el, cum memorabil spunea Minnis, „un poem incorigibil de plural”.
Capodopera a literaturii medievale europene, Romanul trandafirului este opera a doi scriitori din generatii diferite: Guillaume de Lorris si Jean de Meun. Daca Guillaume compune un poem care se inscrie in traditia literara a iubirii curtenesti, Jean ne pune in fata unei adevarate mappa mundi a lumii medievale. Poemul care fascineaza si astazi a supravietuit in peste 300 de manuscrise si a fost venerat, criticat, rescris, moralizat pana spre sfirsitul secolului al XVI-lea, editat si reeditat din 1735 incoace. A fost subiectul unui exceptional efort de exegeza critica si a declansat prima polemica literara importanta din istoria culturii europene — la querelle de la Rose.
Romanul trandafirului este un poem proteic, greu de interpretat si susceptibil de metamorfozari. Placerea textului e mereu prelungita: efect al digresiunii, al continuei aminari a finalului, al promisiunii reinnoite de a da o semnificatie unificatoare intregului. In ciuda multor incercari de a delimita aria lui hermeneutica, nu putem identifica un singur discurs totalizant, ceea ce face din el, cum memorabil spunea Minnis, „un poem incorigibil de plural”.