Sfantul Efrem cel Nou - Mariana-Diana Caslaru

 

Frunzele incepeau sa rugineasca in miez de septembrie, dar soarele isi revarsa inca razele blande peste intreaga Attica. De dupa fereastra cu zabrele, barbatul privea spre curtea manastirii sale dragi, unde devenise monah atunci cand, copil fiind, s-a afierosit cu totul lui Hristos, Cel pe care Il iubea, cu toata duiosia inimii lui. 
Soarele isi trimitea, din cand in cand, cate o raza sa-i mangaie timid parul negru ca taciunele, in timp ce apunea usor, usor, alunecand dupa Colina Neprihanitilor. Cand disparu de tot dupa deal, un vanticel subtire porni un dans lin cu frunzele maslinilor din curtea manastirii. Cele mai uscate dintre ele se desprindeau sub amagirea vantului si, dupa cateva valturi prin aer, cadeau incet pe pamantul nisipos. Privindu-le, i se parea ca seamana, in miscarea lor lina, cu mainile mamei care-i mangaiau de atatea ori chipul de copil, invatandu-l despre Hristos.