Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sarov - arhim. Ioan Krestiankin

 

S-a scris mult despre Sfantul Serafim de Sarov, insa numai Arhimandritul Ioan Krestiankin ar fi putut sa-l prezinte atat de frumos, incadrandu-l in societatea rusa de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, societate aflata intr-o epoca de racire a credintei si de indepartare de Biserica. Rusii acelor vremuri aveau nevoie de un Sfant care sa-i aduca mai aproape de Dumnezeu, care sa le fie model, erou, tata, profet, judecator, iar Sfantul Serafim de Sarov a reusit, prin forta iubirii care-l caracteriza, sa le fie calauza catre Hristos. Desi se afla in pustia padurilor Sarovului, Sfantul Serafim vedea patimile societatii de care era izolat prin puterea Sfantului Duh, pe care a dobandit-o si pe care a propovaduit-o drept scop al oricarui crestin. 
Este important sa ne apropiem de viata unui sfant nu numai din perspectiva supranaturalului si a minunilor, ci si prin intermediul societatii in care a activitat acesta, a influentelor culturale si religioase specifice timpului sau, care sigur au avut un rol important in decizia divina de a ridica din mijlocul poporului un Sfant pentru popor, si nu orice Sfant, ci Sfantul Serafim de Sarov. 
In cele ce urmeaza redam un fragment din carte, pentru a evidentia cele afirmate mai sus: 
Din toate colturile Rusiei veneau la Sfantul placut lui Dumnezeu cei insetati de mangaiere duhovniceasca in codrul de pini, nu departe de manastire, unde il gaseau pe Staretul garbovit intr-un chiton alb vechi, cu o cruce de cupru la gat. El ii primea pe toti cu dragoste, li se inchina tuturor pana la pamant, saruta mana fiecarui om, binecuvantandu-l. Chiar si pe cel mai mare pacatos il numea „bucuria mea”, vazand in el darul dumnezeiesc: sufletul sau nemuritor. In orice timp al anului ii saluta pe toti cu cuvintele: „Hristos a inviat!”.