Descriere
Traducere de Anacaona Mindrila-Sonetto
Odinioara bastionul valorilor liberale, democratice ale lumii, Europa se confrunta astazi cu demoni pe care a crezut ca i-a rapus pentru totdeauna. Antisemitismul, nationalismul populist si agresiunea teritoriala ameninta cu distrugerea consensului postbelic european. James Kirchick analizeaza numeroasele probleme ale prezentului, cum ar fi superficialitatea ipocrita a liderilor care au fortat Brexi-tul, modul in care un val imens de imigranti exacerbeaza tensiunile dintre europeni si minoritatile musulmane, antisemitismul ce face ca scolile evreiesti si sinagogile din Franta si Germania sa arate ca niste buncare sau felul in care ambitiile imperiale rusesti destabilizeaza natiuni intregi, din Estonia pina in Ucraina. Iar cum noul presedinte american ameninta sa renunte la rolul traditional al tarii sale de garant al securitatii continentului si de sustinator al ordinii liberale mondiale, Europa s-ar putea sa fi ramas singura in confruntarea cu aceste provocari fara precedent.
James Kirchick este reporter american, corespondent in strainatate si editorialist. Reportajele sale au fost publicate in The New Republic, The Weekly Standard, The American Interest si The Spectator. Scrie frecvent pentru The Washington Post, The Wall Street Journal, Los Angeles Times si Frankfurter Allgemeine Zeitung. A lucrat ca reporter pentru The New York Sun, New York Daily News si The Hill si a fost editorialist pentru New York Daily News si Washington Examiner.