Shoe Dog. Memoriile creatorului Nike - Phil Knight

9786067222265
Autor: Phil Knight
Editura: Publica
Anul aparitiei: 2016
20%
in stoc
Pret vechi: 69.00 lei
55.20 lei
Discount: 13.80 lei (20%)
+

Descriere

  Knight povesteste despre numeroasele riscuri cu care s-a confruntat, despre esecurile zdrobitoare, despre concurentii nemilosi, despre numarul mare de sceptici, dusmani si bancheri ostili, dar si despre numeroasele sale triumfuri emotionante si reveniri spectaculoase. Dar mai presus de toate, Knight evoca relatiile fundamentale, care au constituit inima si sufletul Nike, cu fostul sau antrenor de atletism, irascibilul si charismaticul Bill Bowerman, si cu primii sai angajati, un grup pestrit de neadaptati si savanti, care a devenit rapid o fratie in centrul careia se afla swoosh. 
  Impreuna, valorificand puterea electrizanta a unei viziuni indraznete si o credinta impartasita in puterea mantuitoare, transformatoare a sportului, au creat un brand si o cultura care a schimbat totul. 
  Unul dintre cei mai influenti oameni de afaceri din lume, Phil Knight este fondatorul Nike, Inc. A fost CEO al companiei din 1964 pana in 2004 si presedinte al consiliului de administratie pana in 2016. Traieste in Oregon impreuna cu sotia lui, Penny. 


  Shoe Dog este o incredibila poveste americana despre noroc, curaj, stiinta si alchimia magica dintre cateva personaje excentrice care s-au reunit pentru a construi Nike. Faptul ca s-a intamplat asa ceva este un miracol deoarece, dupa cum am aflat din cartea de fata, desi suntem o natiune ce proslaveste spiritul intreprinzator, excelam si in zadarnicirea lui. Lectiile pe care ni le da Phil Knight cu privire la antreprenoriat si la obstacolele cu care se confrunta un om care incearca sa creeze ceva sunt inestimabile. Paginile pe care le-am indoit sunt prea numeroase pentru a le mentiona. 
ABRAHAM VERGHESE, autor al cartii Cutting for Stone, bestseller New York Times 
  Il stiam pe Phil Knight de cand eram copil, dar nu l-am cunoscut cu adevarat pana cand n-am deschis aceasta carte minunata, uimitoare, intima. Lucru valabil si pentru Nike. Am purtat cu mandrie echipamentul produs de ei, dar nu mi-am dat seama ca in spatele fiecarui swoosh statea o saga remarcabila despre inovatie, supravietuire si triumf. Sincera, amuzanta, plina de suspans, elaborata – aceasta este o carte de memorii pentru cei ce iubesc sportul, dar mai presus de toate este o carte de memorii pentru cei ce iubesc autobiografiile. 
ANDRE AGASSI, autor al cartii Open, bestseller New York Times 
  Shoe Dog este calatoria unui erou extraordinar, o epopee despre credinta, hotarare fara pereche, excelenta, esec, triumf, intelepciune castigata cu greu si iubire. Faptul ca Nike exista, e pur si simplu un miracol. Am terminat ultima propozitie plina de admiratie, inspirata si recunoscatoare pentru experienta. 
LISA GENOVA, autoare a cartilor Still Alice si Inside the O'Briens, best-selleruri New York Times 
  O odisee emotionanta, extrem de amuzanta, din care inveti multe despre inovatie si creativitate. Phil Knight ne aduce inapoi la momentul in care s-a nascut swoosh, isi reaminteste cum, la inceput, implora bancile reticente sa-i imprumute bani, cum a strans o echipa de neadaptati excentrici, dar geniali, cum au muncit impreuna pentru a construi ceva unic, care a dus la o schimbare de paradigma. O inspiratie pentru oricine are un vis neconventional. 
MICHAEL SPENCE, castigator al Premiului Nobel pentru Economie


  Tanar, curios, proaspat iesit de pe bancile scolii de afaceri, Phil Knight a imprumutat 50 de dolari de la tatal sau si a lansat o companie cu o misiune simpla: sa importe din Japonia pantofi de alergare ieftini si de foarte buna calitate. In primul an, 1964, Knight a vandut pantofii din portbagajul masinii sale Plymouth Valiant si a avut incasari de 8 000 de dolari. Astazi vanzarile anuale ale companiei Nike se ridica la 30 de miliarde de dolari. In aceasta epoca a start-upurilor, Nike, compania lui Knight, reprezinta standardul cel mai inalt, iar swoosh este mai mult decat un simplu logo. Simbol al gratiei si maretiei, swoosh este una dintre putinele imagini legendare recunoscute imediat in orice colt al lumii. 
  Insa Knight, omul din spatele swoosh, a fost intotdeauna un mister. Acum, intr-o surprinzatoare, modesta, nefiltrata, amuzanta si minunat cizelata carte de memorii, el ne spune in cele din urma povestea sa. 
  Totul incepe cu un clasic moment de rascruce. La 24 de ani, calatorind cu rucsacul in spate prin Asia, Europa si Africa, incercand din rasputeri sa gaseasca raspunsuri la marile intrebari ale vietii, Knight decide ca singura cale care i se potriveste este cea neconventionala. Decat sa lucreze pentru o mare corporatie, va crea ceva pentru sine, ceva nou, dinamic, diferit.