Sindromul de panica in Orasul Luminilor - Matei Visniec

9789734627967
Autor: Matei Visniec
Editura: Polirom
Anul aparitiei: 2012
15%
in stoc
Pret vechi: 22.95 lei
19.51 lei
Discount: 3.44 lei (15%)
+

Descriere

Sindromul de panica in Orasul Luminilor este o distopie vie, care tocmai se consuma sub pana unui scriitor ratat, devenit personajul principal al acestui roman total.
 
Cafeneaua Saint-Medard pare un turn Babel contemporan, in jurul caruia graviteaza o multime de autori si care este patronat de domnul Cambreleng, un editor fara editura. Intr-o zi, excedat de sutele de„pagini de cuvinte” scrise de autori avizi de glorie literara, intr-o lume in care domnesc imaginea si sunetul, domnul Cambreleng decreteaza moartea cuvintelor. Principala lui pasiune devine colectionarea cartilor moarte, care umplu librariile transformate in abatoare, din cauza cititorilor orbi si surzi la suferinta cartilor necitite. In Parisul coplesit de personalitatile care l-au locuit si de istoria sa glorioasa, au loc intimplari neobisnuite, invizibile unui ochi neexperimentat: un poem cucereste planeta, o pisica tine un jurnal, o poveste de dragoste scapa de sub control, visele evadeaza in realitate si toti locuitorii se preschimba, fara voia lor, in personaje.
 
Matei Visniec s-a remarcat in anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg ale carui piese, cu larga circulatie in mediul literar, sint interzise pe scenele profesioniste. In 1987 paraseste Romania si se stabileste in Franta, unde lucreaza pentru Radio France Internationale. Piesele sale in limba franceza apar la Actes Sud – Papiers, L’Harmattan, Lansman, Crater, L’Espace d’un instant. Numele sau figureaza pe afise teatrale in peste 30 de tari. In ultimii ani Matei Visniec s-a remarcat si ca romancier. Dintre volumele publicate amintim: Omul‑pubela • Femeia ca un cimp de lupta (2006), Paianjenul in rana (2007), Groapa din tavan (2007), Sindromul de panica in Orasul Luminilor (2009, 2012; roman distins cu Premiul revistei Observator cultural), Domnul K. eliberat (2010, 2015; volum nominalizat la Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi), La masa cu Marx (2011), Negustorul de inceputuri de roman (2013, 2014; volum distins cu Premiul „Augustin Fratila” pentru cel mai bun roman, Premiul National de Proza al Ziarului de Iasi si Premiul liceenilor pentru cea mai indragita carte a anului 2013, in cadrul Festivalului International de Literatura si Traducere, Iasi), Dezordinea preventiva (2011, 2017), Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela... (2016, 2018), Ultimele zile ale Occidentului (2018).