Singuri in Univers - Corneliu Tarba

9786061713448
Autor: Corneliu Tarba
Editura: Casa Cartii De Stiinta
Anul aparitiei: 2018
15%
in stoc
Pret vechi: 45.00 lei
38.25 lei
Discount: 6.75 lei (15%)
+

Descriere

Singuri in Univers - Corneliu Tarba
 
„Lucrarea de fata reprezinta o continuare a unor preocupari anterioare ale autorului referitoare la originea vietii, cuprinse in cartea intitulata "PULBERE DE STELE: Ipoteze si teorii privind originea vietii pe Pamant", ce a aparut la Editura Academiei Romane (Tarba, 2014).
Problema originii vietii pe cale naturala este una extrem de complexa si, evident, dificila, ea presupunand, pe langa stapanirea biologiei, cunostinte multiple din domenii foarte variate, precum astronomie, fizica, chimie si geologie. In cartea mentionata mai sus am argumentat ca problema originii vietii nu poate fi separata de cea a evolutiei vietii, pentru ca insasi aparitia vietii pe cale naturala poate fi si trebuie inteleasa numai pe cale evolutiva.
Cartea de fata incearca sa raspunda unei intrebari chiar mai des intalnite decat cea privind originea vietii. In esenta, aceasta intrebare veche de cand exista omenirea este prezenta in titlul cartii. Probabil ca aproape fiecare dintre noi ne-am intrebat (si nu odata!): suntem, oare, singuri in Univers? Suntem singura fiinta cugetatoare din acest univers al nostru atat de vast, incat nu-i cunoastem marginile, ci doar i le banuim? Acesta este un univers ale carui limite sunt impinse tot mai departe pe masura ce cercetarea astronomica si astrofizica avanseaza. Se descopera tot mai multe galaxii, tot mai multe stele si tot mai multe planete extrasolare (pe scurt, exoplanete). Un lucru ramane insa ferm si neclintit. Oricat de departe am patrunde cu mijloacele noastre de investigare, Universul arata mai mult sau mai putin la fel si mai ales demonstreaza ca se supune acelorasi legi pe care le cunoastem deja. Nu exista nici o exceptie. Atunci de ce am fi noi atat de singulari, atat de extraordinari incat sa nu avem egal?! Chiar daca, in ciuda eforturilor noastre, nu avem deocamdata semne sigure ca ar exista o alta civiliztie asemenea noua, oare nici macar forme mai simple de viata sa nu existe si pe alte planete? Acestea si alte intrebari conexe sunt cele la care vom incerca sa raspundem, in mod logic si argumentat, bazat pe ceea ce se stie deocamdata despre viata pe Pamant (singura forma cunoscuta pana acum), dar si pe ceea ce se cunoaste despre Univers, in general, si mai ales despre galaxia noastra si sistemul nostru solar, in particular, fara a ignora, totodata, capacitatile de extrapolare si previziune ale stiintei.”