Descriere
Poezia acelei epoci fusese creata sub semnul unei entuziaste admiratii fata de gloria Imperiului si , asa cum observa unii comentatori, cuvantul maretie din vremea romantismului era inlocuit acum, ori de cate ori se vorbea despre izbanzile Angliei, cu expansiune. In romane, chiar si in acele ale unor scriitori de incontestabila semnificatie estetica, persona¬ jele se simteau in largul lor numai in atmosfera idilica a satului, departe de vuietul oraselor unde erau pandite de mari primejdii, in primul rand de aceea a ireversibilei decaderi morale; ele erau insa rasplatite, de cele mai multe ori, pentru induiosatoarele suferinte indurate de-a lungul paginilor, printr-un final fericit, iar adversarii lor erau pedepsiti sau, in cele din urma, se converteau la o religie a generozitatii si a altruismului.
Cu cativa ani tnaintea publicarii lui Tess, intr-o recenzie la INTOARCEREA BASTINASULUI, un alt roman caruia Hardy ii va datora celebritatea, un critic pretuit pe atunci, T.C. King, nu i§i ascundea dezamagirea sa constate ca ,,scriitorul e sedus de infatisarea unei lumi intunecate in cuprinsul careia nu descopera nici o raza de speranta si isi osandeste personajele la un destin nemilos, iar cititorii, la o stare sufleteasca apasatoare de care nu se salveaza mult timp dupa ce au intors ultima fila a cartii”. Pesimismul va fi, de altfel, trasatura asupra careia vor insista cei mai multi comentatori ai operei lui Hardy; unii dintre ei vor socoti chiar ca scriitorul era ,,un nihilist care ataca toate institutiile sociale, nu neaparat pentru ca erau stramb cladite, ci pur si simplu pentru ca individul, asa cum il concepea el, liber de orice constrangere, nu avea nevoie de ele. Concluzie numai partial adevarata: a cum constata, printre primii, Dragos Protopopescu, scriicorul "ataca acestce institutii, nu dintr-un nihilism social, cum s-a crezut, fiindca le practica el insusi, dar ca simple minciuni care dau mult mai putin decat fagaduiesc si robesc pe om cu iluzii".
Aceasta este,de fapt,tinta romanelor lui Hardy: aflarea adevarului, oricat de infricosator ar fi. Biografii au pus in evidenta multe imprejurari in care, impins de un neastamparat demon al curiozitati, el voia sa afle infatisarile cele mai diverse ale lumii. Chiar si pe cele mai macabre. In cartile sale se ivesc, nu o data, amintiri intunecace din copilarie - de pilda, biciuirea publica a unor osanditi la aceasta teribila pedeapsa, prevazuta in Codul Penal englez la mijlocul secolu¬ lui al XIX-lea. Se povesteste, de asemenea, ca, pe vremea cand avea opt sau noua ani, a aflat ca intr-un orasel din apropiere urma sa fie spanzurat un criminal; a luat de acasa “marele celescop de arama, una din mandriile familiei” si, urcandu-se pe o colina, “la un sfert de mila de locul executiei", a privit cu luare-aminte la supliciul din piata din Dorchester. lntr-unul din romanele sale, publicat dupa 60 de ani, nota amanuntele care il impresionasera: paloarea cadaverica a fetei osanditului, dangatul sinistru al clopotului de moarte, multimea imbulzindu-se in jurul spanzuratorii. “A izbucnit in plans - va povesti el la persoana a Ill-a - si a luat-o la fuga spre casa, caindu-se ca a fost atat de curios.”
Inca din adolescenta, Hardy ajunsese la convingerea ca ,viata e cumplita", ceea ce nu l-a indemnat insa in nici un chip sa renunte la dorinta de a o cunoaste in toate amanuntele ei. I-a cunoscut aspectele cele mai macabre, pe care avea sa le infatiseze in romanelc sale. Student in arhitectura la Londra, mergea cu unii prieteni, medicinisti in salile de disectie, povestind mai apoi detaliile cele mai marunte ale operatiei. Alta data, si-a petrecut o zi intreaga intr-un azil de alienati, interesandu-se de amanuntele fiecarui caz in parte". lsi amintea cum i-a fost aratat un pod “de pe care erau azvarliti copiii bastarzi in apele involburate ale raului". Cum, copil find, privea printr-o crapatura a usii in salonul unde era asezat sicriul unui prieten al familiei si cum - detaliu foarte semnificativ - i se parea ca, de pe catafalc, mortul ii cerea ,,sa-I aduca din nou la viata". Ceea ce, dupa ani de zile, descriind scena, Thomas Hardy o va face intr-unul din romanele sale.
Nu cred insa ca s-ar putea conchide ca Hardy avea “o fire morbida". Mai curand ca era manat de insatiabila curiozitate pe care, in episodul executiei de la Dorchester, marturisea ca si-o regreta), o curiozitate care nu isi refuza nimic. Toti comentatorii scrierilor sale - inclusiv cei care nu le apreciau prea mult - i-au recunoscut marele dar al observatiei. Candva, unul dintre acestia, G.M. Young, vorbea despre pucerea lui ,,de a vedea dincolo de limitele privirii, dincolo de stravechile constructii ridicate de celti pe intinsul campiilor ce-i inconjurau casa, de a cuprinde orizonturile nemarginite, necontenitele miscari cosmice si efemerele suferinte ale oamenilor".
Sunt campiile descrise si in Tess. Dezolanta landa Egdon, in care legendele de odinioara si-au pierdut vraja, pastrandu-si numai intunecacul mister. Semnificativ, el va vorbi despre aceste campii, dandu-le numele vechi - Wessex; i se parea, desigur, mai potrivit cu intamplarile povestite de el si pe care le situa in afara timpului, intr-o epoca a mitului de dincolo de istorie. Asa cum sta si tainicul monument de la Stonehenge, in umbra caruia Tess isi afla, pentru cateva clipe, linistea. Hardy nu a inlocuit, in cartile sale, dintr-o dorinta de pitoresc, numele comitatului Dorset, unde isi petrecuse copilaria si unde se retrasese, pentru tot restul vietii, dupa scurta si chinuitoarea experienta londoneza. L-a numit Wessex, asa cum ii spuneau anglo-saxonii
in primul mileniu al erei noastre. Pentru ca, asa cum va explica intr-unul din rarele interviuri acordate ziarelor, e un nume ce simbolizeaza o Anglie de demult, disparuta pentru totdeauna. Wessex e o lume veche, nesemanand cu aceea in care traiau victorienii, o lume ,,de dinaintea prabusirii in pacat a omenirii". ,,Ne aflam - incheia scriitorul, aflat pe atunci cu putini ani inainte de moarte - in preajma unei noi prabusiri, spre care ne impinge invazia masinismului si a materialismului, a pragmatismului si a scepticismului." Dar Wessexul lui Hardy nu e un terioriu al evadarii in bucolic, asa cum fusesera natura si satul pentru romantici. Landa Egdon e o intindere salbatica pe care cresc din loc in loc tufe de iarba si cade umbra saraca a cateunui copac singuratic. E mai curand un taram al ispasirii, peisaj pe care se proiecteaza tragediile teribile ale unor oameni obisnuiti. Un peisaj incremenit in afara timpului.
Personajele romanelor Jui Hardy sunt lipsite, de-a lungul intregii vieti, de ceea ce s-ar putea numi maretie tragica; dar si-o dobandesc in clipa mortii. Henchard din Primarul din Casterbridge, violent si orgolios, isi pierde nevasta pe care, la betie, o pusese miza la un joc de carti; cuprins de remuscari, se sileste sa devina un om cumsecade si ajunge primar in targul lui. lsi redobandeste sotia si copilul, dar cade din nou in pacat: ajunge un betivan scandalagiu, detestat de toata lumea. lnsingurat, alungat de acasa, pleaca si se pierde in landa Egdon, lasand cateva randuri in care cere ca nimeni sa nu-i mai pomeneasca numele.
Pamantul acesta salbatic si ostil ii ucide, in intoarcerea bastinasului, pe Eustacia, femeie frumoasa si rece, si pe Wildeve, indragostit cu deznadejde de ea. Le supravietuieste Clym, tanar cu frumoase insusiri, dar care iubind-o si el pe Eustacia, se pierde tragic cu firea si isi alunga, din pragul casei, mama, venita de peste intinderile landei, manata de presimtirea sumbra ca fiului ei s-a tntamplat o nenorocire. Mustrat de constiinta, el devine predicator ambulant, pe care insa nu-l asculta nimeni: strabate landa, vorbind cu mormintele celor dusi; predicile sunt un amestec halucinant de invataturi ale Evangheliei si de vorbe fara sir, in care se deslusesc aduceri aminte si remuscari sfasietoare.