Descriere
Lalescu – un nume intrat in mentalul colectiv al romanilor. Chiar daca nu isi mai amintesc exact cu cine sa il asocieze, multi „stiu“ ca este vorba despre o personalitate, despre o familie importanta, despre o emblema.
Meritul principal pentru aceasta rezonanta in timp a unui nume in cultura unui popor ii revine matematicianului Traian Lalescu.
Prin tot ce a facut, prin valorile morale pe care le-a cultivat, prin performantele stiintifice la care a ajuns, prin implicarea patimasa in viata sociala si politica a vremurilor sale, Traian Lalescu a impus un stil de viata, a creat modele pentru cei tineri, a lasat urme, a initiat, a daruit... a iubit.
Cu „un cap care face cat zece mosii“, asa cum l-a caracterizat Titeica viitorilor lui socri, Traian Lalescu a ajuns, cum era de asteptat, un nume important in matematica.
– LAURA GRÜNBERG