Transhumanta in Romania

9786068782492
Autor: Mioara Mathe Kiss
Editura: Integral
Anul aparitiei: 2017
5%
in stoc
Pret vechi: 45.00 lei
42.75 lei
Discount: 2.25 lei (5%)
+

Descriere

Transhumanta in Romania 
 

Teza de doctorat pe care am elaborat-o încearcă să surprindă, pe de o parte, aspectele descrise în literatura de specialitate, prelucrate şi interpretate mai ales sub aspect tehnic, și, pe de altă parte, prezintă aspecte noi ce derivă din conjunctura socio-economică prezentă şi de perspectivă. Aceste aspecte derivă din observaţiile şi cercetările ştiinţifice întreprinse în decursul câtorva ani. Pe baza unei aprofundări ştiinţifice a literaturii de specialitate, autohtone şi străine, şi a propriilor activităţi ştiinţifice, am elaborat teza intitulată: STUDIU PRIVIND TRANSHUMANŢA ÎN ACTUALA CONJUNCTURĂ SOCIAL-ECONOMICĂ DIN ROMÂNIA, care se referă în principal la sistemul extensiv, ca o alternativă pentru dezvoltarea transhumanţei tradiţionale în actuala conjunctură social-economică din ţara noastră.

(Mioara Mathe Kiss)