Descriere
Una dintre cele mai originale voci ale poezii contemporane revine, de data aceasta la Editura Vellant, cu un nou volum de poezie: “Trei”. Sorin Ghergut a fermecat cititorul de versuri cu o poezie foarte bine definita de ironie, gluma, calambur, jocuri de cuvinte, toate acestea folosite ca niste instrumente de explorare a temelor grave ale ale literaturii. O poezie care se citeste cu zambetul pe buze si doar usor ingandurat. Volumul „Trei” atrage si prin ilustratiile care reproduc panzele clasice ale artistului plastic Nicolae Comanescu, un dialog atractiv intre poezie si pictura, care astfel se potenteaza una pe alta, ca intr-un duel liric.
Sorin Ghergut (n. 1973, Bucuresti) a mai publicat volumele de versuri Time Out (Editura Timpul, Iasi, 1998) si Orice. uverturi si reziduuri (Editura Pandora M - Grupul editorial Trei, Bucuresti, 2011). A mai fost tradus in ceha, turca si suedeza. A tradus in romana proza de William Burroughs (Prinzul dezgolit, Junky) Charles Bukowski (Posta), Paul Auster (Mr. Vertigo) si Bob Dylan (Tarantula). Este absolvent al Facultatii de Litere de la Universitatea Bucuresti, sectia romana-franceza, si al masteratului de lingvistica teoretica de la aceeasi universitate.
Nicolae Comanescu s-a nascut pe 14 noiembrie 1968 in Pitesti. Comanescu infiinteaza alaturi de Dumitru Gorzo, Alina Pentac, Angela Bontas, Alina Buga, Florin Tudor si Mona Vatamanu, grupul Rostopasca de factura neo-dada, cu care expune aproape cinci ani. Dupa destramarea grupului, Comanescu continua sa picteze si sa participe la expozitii in Romania si in Germania, fiind una dintre cele mai apreciate si vizibile personalitati ale artei plastice cotemporane. In 2011 i se organizeaza la Muzeul National de Arta Contemporana prima expozitie retrospectiva, intitulata Berceni.