Descriere
Fragment:
" Acum ar fi asa de bine daca am dormi pana ce visele s-ar face nemarginite ca vazduhul, un vazduh linistit fara nici o adiere, iar apoi ar prinde sa se legene intr-insul, incetisor, cateva pene din aripile ingerilor, si doar fericirea celui care traieste in nestiinta de sine s -ar afla acolo.
Dar somnul fuge de la cei morti. Nu somnul, ci amintirile ne cuprind cand ne lasam pleoapele peste privirile incremenite. Amintirile vin mai intai una cate una, si sunt cateodata de o frumusete argintie si desavarsita, dar nu trece mult si se fac trambe de viscol inabusitor si intrunecat, asa se petrec lucrurile de mai mult de saptezeci de ani.
Timpul trece, oamenii mor, trupul li se topeste in pamant si mai departe nu mai stim nimic. La drept vorbind, nici vazduh necuprins nu prea avem aici, ni-l fura muntii pe tot, si furtunile la fel: sporite si ele de tot culmile muntilor, sunt negre ca sfarsitul tuturor lucrurilor de pe lume. "