Descriere
Traducere de Miruna Andriescu
Pe baza a numeroase documente de arhiva si marturii orale, volumul ofera o noua abordare a Holocaustului din Basarabia si Transnistria, mai putin cunoscut decit cel din Polonia sau din tarile baltice. Comparind implicarea civililor in jefuirea, denuntarea si uciderea evreilor locali sau deportati aici in urma atacului trupelor germane si romane asupra Uniunii Sovietice in vara anului 1941, Diana Dumitru considera ca populatia din Transnistria ucraineana era mai dispusa sa-i ajute pe evrei decit cea din Basarabia romana. Sint prezentate argumente si observatii privind diversele aspecte ale comportamentului civililor fata de evrei in timpul „Holocaustului tacut” desfasurat intre Prut si Bug, autoarea ajungind la concluzia ca aceasta atitudine a populatiei a fost modelata diferit de regimurile anterioare, in functie de politicile statului si de climatul instituit de acesta.
Diana Dumitru este conferentiar universitar la Catedra de Istorie si Stiinte Sociale din cadrul Universitatii Pedagogice de Stat „Ion Creanga”. I‑au fost acordate burse prestigioase, printre care Gerda Henkel Stiftung, bursa Institutului International pentru Studii ale Holocaustului din cadrul Yad Vashem pentru studii si cercetari postdoctorale si Rosenzweig Family Fellowship pentru cercetare in cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite. A publicat peste 40 de articole si doua carti, iar in 2012 a fost distinsa cu Mary Parker Follet Award pentru cel mai bun articol sau capitol publicat in domeniul politicii si istoriei, din partea Asociatiei Americane pentru Stiinte Politice.