Descriere
Opinii critice
<<Noul lui volum, ca o moderna arca a lui Noe, inchide in el cateva exemplare din toate speciile de dihanii pure si impure. E o menagerie intreaga de vietati care misuna, se bucura ori se intristeaza, isi povestesc ori isi mimeaza micile lor intamplari si necunoscutele drame.
...Ingenios peste masura, econom la vorbe, el concentreaza ca si cum ar fi la ultima lui fila de hartie, la cel din urma pic de cerneala ce l-ar avea. Se joaca zugravind miniaturi delicioase cari te incanta si te fac sa visezi, privelisti inramate in cadre mici, avand arar deasupra abea o dunga de cer, un inceput de infinit>. (D. Anghel - Pe un volum al lui E. Garleanu, in revista ,,Ramuri", an VI, 1911)
<<Din lumea celor cari nu cuvanta se poate ceti, fara concesii si fara dezamagiri. Se poate mai frumos elogiu astazi? Nu e o carte buna; e mai mult si mai putin decat atat: e o carte frumoasa. Si nu stiu cate din cartile ceasului ei ar putea primi acest adjectiv, spus cu deplina sinceritate.
Lira modesta a lui Garleanu nu avea coarde puternice, rascolind patimi, cuprinzand strigate si marind rezonanta unei dureri sau a unei mari bucurii. Avea doar sunete mici, de expresivitate simpla, de mare amanuntime sufleteasca, lasandu-se cucerita de detaliu si trecand peste sentimente puternice, fara sa le prinda glasul. Era acest om la el ,,acasa" intre gaze si ierburi, intre copaci si linisti, atent la viata tehnica a furnicii, mirat in fata unei tulpini inalte, calm si bland in seri moldovene, in peisajul tarii acesteia cu rotunjimi de colina si inima. Garleanu a fost pentru proza romaneasca a ceasului sau ceea ce in poezie a fost St. O. Iosif."(Mihail Sebastian - Emil Garleanu, in ,,Universul literar", 1928)
«Uneori, pentru Garleanu, descrierile poetice ale unor aspecte din natura sunt un prilej de critica sociala. Astfel, in schita o raza, care incheie volumul, se plimba prin fata noastra un sir de tablouri, ca intr-un caleidoscop si ca o sinteza a chipului in care scriitorul nostru a vazut natura si viata. Dupa ce s-a desprins din soare, raza cauta un loc unde sa-si odihneasca privirea, dar nu izbuteste sa gaseasca. Mai intai vede, inspaimantata, la marginea unei paduri, cum un lup flamand se arunca asupra unei biete caprioarei sfasiind-o; apoi asista la o lupta sangeroasa intre doua tabere dusmane: pustile bubuie, spangile se rosesc in piepturi, omul devine o fiara. Infiorata, raza se duce si intra intr o casa mare si bogata, unde intr-un salon e adunata lume multa; rasuna ras, muzica, vorba, clevetire.
Scarbita, fuge si de aici si patrunde prin fereastra deschisa, intr-o coliba saracacioasa, unde o biata mama, cu fata supta de neodihna, isi leagana in brate copilul bolnav si palid. O lacrima curata, ca un margaritar, ii anima de geana. Raza pribeaga se opreste in ochii femeii si-i lumineaza cu stralucirea ei. ,,Iar copilasul, care de mult nu se mai inviorase. o zari: intinse manusita spre obrazul mamei si zambi usor".
In fata unor asemenea privelisti din viata, scriitorul nu ramane indiferent.
Se simte atitudinea sa de ura impotriva razboiului care transforma pe om in fiara, dispretul pentru asa-zisa societate ,,buna", corupta si parazita, mila si iubirea pentru cei umili si nefericiti. (...]
Cu sufletul lui duios, Garleanu s-a indreptat si spre lumea copiilor si ne-a lasat cateva pagini de multa prospetime si gingasie. Viata copiilor se impleteste cu aceea a vietuitoarelor de pe langa casa, in intimitatea carora traiesc.
In Puisorii, mama saraca de-si poarta copilasul ,,numai in camasuta" nu are sa-i daruiasca altceva, ca sa-l impace, decat puii de randunica din cuibul de huma de sub streasina. ,,… Fii cuminte daca vrei sa-ti dau puii cand or creste mari!... Si el a fost cuminte, puii au crescut mari dar la urma au zburat!" nepasatori ca ii lasa in suflet o amara durere.
In schita Mutunache, ne intampina o scena plina de haz, caracteristica preocuparilor copilariei naive dar ingenioase, iar in Ajunul Anului Nou se descrie un moment duios din viata unui copil orfan, crescut cu iubire de bunicii sai care, in seara aceasta de sarbatoare, o data cu darurile frumoase, ii povestesc o emotionanta intamplare, plina de invataturi intelepte. [...)
Cam tot in acest gen, a scris o opera remarcabila, Mesterul de oglinzi, un apolog cu o tema asemanatoare aceleia din fabula Oglindele de Gr. Alexandrescu. In ea se dezvolta ideea ca puterea de demascare a criticii nu este privita cu ochi buni de cei puternici si abuzivi. Acestia au nevoie de unelte mincinoase care sa le ascunda pacatele si sa-i arate lumii in culori stralucite. Cei ce spun adevarul sunt defaimati si prigoniti. Subiectul povestirii, in care mesterul de oglinzi e un personaj simbolic, este de o similitate lineara si povestirea e scrisa intr-o limba expresiva>> (Ion Negoescu, prefata la Opere alese. ESPLA. Bucuresti, 1995).
«Din lumea celor cari nu cuvanta este titlul pe care-l poarta unul dintre cele mai frumoase volume ale lui Garleanu, si totodata din intreaga noastra literatura. In paginile acestei fermecatoare opere, autorul - care de mic copil era pasionat de cunoasterea vietii gazelor si animalelor - a ridicat valul care acoperea lumea celor cari nu cuvanta si a lasat-o sa zboare si sa zburde in lumea cuvantatoarelor, bucurandu-se impreuna de lumina si viata. Adanca sensibilitate a scriitorului este prezenta in orice pagina a cartii, manifestandu-se, atat prin minutiozitatea descrierii fiecarei vietati si a mediului inconjurator, cat si prin impresionanta lor umanizare. Cine nu va fi induiosat pana la lacrimi cand va citi schita Caprioara, unde Garleanu zugraveste drama caprioarei care, impinsa de sentimentul sau matem, se jertfeste in locul iedului ei iubit? Si-au mers mult asa pana ce au dat in sfarsit de luminis iedul, bucuros, o ia inainte sarind. Dar in aceeasi clipa caprioara se opreste, ca de-o presimtire, adulmecand. In fata ei, de sub o cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt al iedulul si ar fi fost sfasiat. Atunci caprioara dintr-un zbieret adanc, sfasietor, cum nu mai scosese inca, si dintr-un salt, cade in mijlocul luminisului. Lupul, vazand prada mai mare, uita iedul si se repede la ea...
Prabusita in sange, la pamant, sub coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre iedul ei. Si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura de apa mortii".
Cui nu i se va bucura sufletul cand va citi schitele Fricosul sau Marinimie? Aceste scurte scrieri, pe cat de variate, pe atat sunt de bogate in invataminte si pline de optimism, constituind o calda pledoarie pentru o viata libera.
Limba operelor lui Garleanu este clara, vie si colorata, deoarece la temelia scrierilor sale a stat inaintata-i conceptie pe care o exprimase in articolul Schilodirea limbii:
,,Limba e cea mai sfanta mostenire a unui popor, ea e a tuturor si pentru toti din acelasi neam. Ea e intrupata, alcatuita, slefuita in cursul a zeci de veacuri, rasarita din trebuintele, din durerile, din bucuriile si suferintele unui popor..."» (Virgiliu Ene, Prefata la Emil Garleanu, Pagini alese, Editura tineretului, Bucuresti, 1958) de copii...[...J Minutia unor asemenea povestiri nu este insa niciodata fastidioasa, sustinuta, precum este, de unda de simpatie a umorului, adica de acea veselie grava in esenta ei, provocata de spectacolul tuturor acelor forme subumane ale vietii in care inima indurerata a omului recunoaste propria ei conditie. In ampla structura a vitalului, dincolo si mai adanc decat omul ,,marunt" si decat cel ,,elementar". Garleanu gaseste o noua forma a vietii, sprijinind si incluzand pe toate celelalte mai inaintate si mai complexe.» (T. Vianu - ,,Arta prozatorilor romani", E.P.L…, 1966)
«Pe oamenii simpli de la sate, Emil Garleanu i-a prezentat intotdeauna cu dragoste si compasiune. Chiar cand comit acte inumane, acestia isi pastreaza totusi, sub crusta mizeriei morale, fondul sufletesc caracterizat prin cinste si demnitate. Scriitorul lasa sa se inteleaga ca savarsirea unor fapte condamnabile se datoreste unor imprejurari cu totul exceptionale, vina trecind asupra conditiilor din stramba alcatuire sociala in care sunt siliti sa traiasca. Atat in Inecatul cat si in Punga se intrevede acest lucru». (T. Vargolici - Prefata la Emil Garleanu, Scrieri alese, E.P.L., 1963)
«Uimitoare este facultatea lui Garleanu de a se identifica cu vietatea descrisa. O solidaritate de existenta cu tot ceea ce este viu in lume strabate scrisul lui. O usoara tristete, o resemnare invaluie intamplarile care se petrec zilnic, dar pe care omul abia le observa. Un caine batran se retrage sa moara in tufisurile unei paduri, trimitand un ultim urlet de deznadajduit adio casei unde a trait. O iapa oarba si neputincioasa se prabuseste intr-o prapastie, pe o vreme de cumplita furtuna. Un cal mandru, aprig, puternic, ce cu greu accepta viata de ham, in clipa mortii isi rememoreaza- unda consolatoare - tineretea lui darza. lubirea matema este transpusa de Garleanu si in planul vietii a animalelor, unde, prin sacrificiu, capata dimensiuni cu atat mai miscatoare. La timpul intarcatului, caprioara trebuie sa-si rataceasca iedul departe, pe tancuri de stanci, unde-l va sti ferit de primejdii. Vazandu-l in drum amenintat de lup, caprioara se arunca ea prada: ,,Prabusita in sange, la pamant, supt coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre iedul ei. Si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se turbura de apa mortii."
Locul de observatie preferat al lui Garleanu este gradina, campul sau ograda. Pasarile cele mai putin poetice - gaina sau rata - rizibile poate in ordinea obisnuita a lucrurilor, capata, in schitele lui Garleanu, gratie.
Cum Grigorescu in tablourile sale a facut din greoaiele animale de povara minuni de expresivitate si frumos, tot asa Garleanu face din aceste mici vietuitoare ale ograzii niste autohtone pasari ale paradisului. El stie sa ne descopere pretutindeni un univers domestic plin de variatie si culoare.
Animalele mici sunt inzestrate cu psihologia copilului. Gata de o nazbatie, temerari si curiosi, ispitesc permanent intamplarea. (...)
Prozatorii care au debutat in literatura in jurul anului 1900 au cultivat cu precadere genul scurt. M. Sadoveanu (care insa abordeaza si romanul), I. Agarbiceanu, Gala Galation, Al. I. Bratescu-Voinesti. I. A. Bassarabescu, Jean Bart, Emil Garleanu au ridicat la un nivel artistic remarcabil schita si nuvela. Caragiale facuse o excelenta scoala in literatura romana prin Momente si schite, despre care G. Hanetti a spus ca nu sunt ,,.momente”, ci ,,monumente".
,,Contemporanii si urmasii au invatat de la acest mare maestru arta conciziei, arta celui mai potrivit cuvant, a cuvantului unic, arta nuantarii si a suspensiei, a dialogului si exclamatiei. Cu un asemenea contemporan si inaintas, desigur exigentele cresc, si sarcina scriitorilor devine mai grea.
Emil Garleanu, desi se aliniaza generatiei sale, mentinandu-si creatia calitativ la nivelul general, face totusi figura aparte prin volumul Din lumea celor cari nu cuvanta, dar si prin celelalte volume de schite si povestiri Garleanu dovedeste personalitate artistica, sensibilitate, potential de imaginatie si concentrare.
Fire deschisa, vibreaza la tot ceea ce se petrece in jurul sau, vazand in faptul marunt matrita marilor evenimente. Omul simplu, necajit, cu toate marile si micile lui probleme, este eroul lui Garleanu. Teama pentru ,,maine", munca aspra, grija pentru copii, zilele scurgandu-se umil, moartea venind tacuta, gesturile eroice sau lase care compun o viata sunt vazute de autor cu amanuntime si intelegere.
Dar talentul lui este uneori incercat si de ispita ironiei. Nu gasim aici insa o vehementa satirica, ci o atitudine subtil ironica. Garleanu nu loveste, ci inteapa. Ceea ce vrea si obtine autoruJ nu este un hohot de ras, ci un zambet subtire, malitios.» (Eugenia Oprescu, Prefata la vol. Din lumea celor cari nu cuvanta, Editura Tineretului, Bucuresti, 1967)