Descriere
Prefata
In casa bunicilor sau
Metafora amintirilor
Ionel Teodoreanu (1897, Iasi - 1954, Bucuresti) a debutat in revista ieseana ,,Insemnari literare”: cu schita Bunicii. Patru ani mai tarziu, incredinteaza tiparului volumul de povestiri Ulita copilariei (1923), apoi romanul La Medeleni, I-III (1925-1927), care avea sa-i aduca o rapida si binemeritata consacrare. Urmeaza, cronologic, Turnul Milenei (1928), Bal mascat (1929), Fata din Zlataust, 1-11 (1931), Golia,1-11 (1933), Craciunul de la Silvestri (1934), Lorelei (1935), Arca lui Noe, I-II (1936), Secretul Anei Florentin (1937), In casa bunicilor (1938), Fundacul Varlaamului (1938), Pravale-Baba (1939), Ce-a vazut lie Panisoara (1940), Tudor Ceaur Alcaz, I-IV (1940-1943),Intoarcerea in timp (1941), Hai-Diridam (1945), La portile noptii (1946), Masa umbrelor (versuri, 1947), Zdrula si Puha (1948). Edificata in perioada interbelica a secolului trecut, opera lui I. Teodoreanu se integreaza in miscarea literara a unei epoci considerata unanim - ca evolutie a prozei romanesti - cea mai fertila si importanta in consecinte din istoria noastra literara.Prin lunga serie de romane si proze scurte publicate in acest rastimp, Ionel Teodoreanu ocupa un loc distinct in peisajul literar interbelic. Daca prin abordarea ideatica scriitorul este departe de marile teme care ii tenteaza pe tinerii prozatori ai timpului, Camil si Cezar Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu, Gib Mihaescu, G. Calinescu, Mircea Eliade si multi altii, animati de preocupari si atitudini profesionale emulative, I. Teodoreanu se individualizeaza prin stilul nemaiintalnit pana la cartile sale, stil care este primit, deopotriva, cu elogii si reprosuri. G. Ibraileanu, mentorul ,,Insemnarilor literare" si al ,, Vietii Rominesti” cel care l-a descoperit si lansat in viata literara, observa cu binecunoscuta-i finite interpretativa ca ,,lirismul din opera d-lui Ionel Teodoreanu, cand nu e lirismul autorului in fata naturii, ori lirismul personajelor sale lirice (pe care le reda cu obiectivitate, deci in lirismul lor), este atitudinea creatorului fata de personagii, adica fata de creaµa sa, este rasunetul ,,personagiilor in sufletul sau”: Pompiliu Constantinescu saluta alura impresionista a operei prozatorului iesean, dar dezavueaza ,,convoiul de metafore" si ,,copioasele umpluturi poetice”: tragand conduzia ca unele dintre paginile scrise redau o ,,falsa aplicare a poemului in proza: Eugen Lovinescu descopera in cartile acestuia formula ,,lirismului disolut”: iar G. Calinescu il considera un reprezentant al barocului romanesc, ,,mare stilist si nesuferit retor”: ,,Navigam pe apele unui somptuos fluviu de poezie si incantare lirica: exclama Perpessicius, in timp ce Mihai Ralea este mai retinut: ,,unele comparatii sufar de literaturism “:In sfarsit, Tudor Vianu descifreaza formula stilistica a lui Ionel Teodoreanu, punandu-i eticheta de ,,realism lyric”: S-a trecut cu prea multa usurinta peste analizele lui G. Ibraileanu si Tudor Vianu, care au elucidat aspecte importante ale artei sale.Tuturor acestor interpretari, rezumate din studiile celor mai de seama exegeti, trebuie sa le adaugam faptul concret ca, dincolo de observatiile juste ale celor inainte amintiti, in randurile publicului larg cititor, unele dintre cartile lui au devenit, cu un termen consacrat in zilele noastre, best-seller-uri, ceea ce nu este de ignorat. Precizand ca ele apareau intr-o vreme cand lectura reprezenta, nu o moda, ci preocuparea dintai culturala a romanilor, literatura scrisa de Ionel Teodoreanu i-a adus o celebritate nestinsa nici dupa trecerea sa in lumea amintirii. Desi reprezinta o ignorare a judecatii critice, este necesar sa ne-am dat seama de acest punct de vedere. La fel, e posibil ca experimentul modern, in care se lasasera antrenati scriitorii interbelici sa fi avut o mai mare priza la criticii literari, deplasand inspre latura novatoare centrul de interes al studiilor asupra romanului si prozei romanesti, in detrimentul cultivarii traditiei, plasata in zone mai putin favorabile exegezei, unde cei mai multi ii fixeaza opera. In realitate, chiar de la debutul sau, Ionel Teodoreanu se situa la confluenta celor doua mari directii ce se regasesc constant intr-o cultura, dar sunt privite fie ca alternative, fie sunt considerate raspantii: traditia si modernitatea. Faptul de a calatori, in acelasi timp, in ambele directii a fost considerat imposibil, ca si axioma ca nu te poti scalda de doua ori in apele aceluiasi fluviu. I. Teodoreanu ne arata insa, ca, in lumea virtuala a fictiunii (care nu inceteaza sa imite realitatea), literatura infrange scurgerea continua ireversibila, a timpului, transformand constatarea facuta cu mii de ani inainte de filosoful Heradit din Efes intr-o simpla prejudecata. Scrie rile sale, inradacinate adanc in lumea amintirilor, se contopesc instantaneu in undele curgatoare ale traditiei si modernitatii. Nu ne punem intrebarea daca scriitorul i-a propus o asemenea demonstratie, dar e cert ca o probeaza.In casa bunicilor (1938) este un exemplu. Volumul contine trei capitol de creatii aparent eterogene, unite insa de suflul memorialistic carei coboara aura de lirism pe fiece pagina scrisa. Nicolae Ciobanu, ingrijitorul editiei critice de Opere, in acelasi timp exeget si monograf al lui Teodoreanu, a semnalat cu un soi de insatisfactie, care merge pana la ase zarea sub semnul intrebarii, a optiunii autorului in ce priveste alcatuirea cartii sale. Semnul de intrebare se putea opri la titlu. Adevarul, in istoria literara, nu se poate modifica nici macar prin operatii de chirurgie estetica, asa cum a procedat, in volumul al saselea de Opere, regretatul critic.Sunt inclinat sa cred ca Ionel Teodoreanu avea destule motivatii interne in ce priveste asamblarea acestor ...fragmente, iar daca timpul nu i-a permis realizarea unui proiect, noi avem cu atat mai putin indreptatirea de a-l lua, intrucat, e de mult stiut, textul ori cartea publicata sunt invariante si universuri inchise.Liantul paginilor considerate eteroclite si aparute sub titlul In casa bunicilor il constituie caracterul lor memorialistic, acesta dand prozeiunitatea peste care - asa cum a procedat mereu - autorul sufla in foita de galeria sa de personaje, dandu-i alura unui document de epoca. Stilul evocativ in sine, peste care amintirea se cerne ca o prima zapada a copilariei si adolescentei (capitolele In casa bunicilor si Curcubeul din sipet), depune in fragmentele din Octave sub forma eminescianului ,,ne-or troieni aduceri-aminte”: densitatea fictiunii literare acoperind cu straturi succesive relieful memorialistic.Stilului ii sunt adaugate frapante calitati ce apartin tehnicii de evocare. Primele doua capitole contin si particularitatea de a reprezenta o lectura compacta, apartinand literaturii pentru copii, insa literaturii pentru literaturii pentru cei mici care nu-i exclude, din universul atractiei irezistibile, pe cititorii maturi. Dupa spusa unui experimentat cunoscator al genului, poetul si traducatorul George Cosbuc, ,,a scrie pentru copii e foarte greu tocmai pentru ca pare foarte usor!" Cu toate acestea, adeseori specialistii i-au contestat literaturii pentru copii statutul artistic, pe motiv ca nu poseda valoare estetica necesara acceptarii ei in randul marii creatii. Nu voi enunta o definitie a literaturii pentru copii, desi ar putea prezenta interes, deopotriva metodologic si demonstrativ pentru paginile din acest volum.Succint, constat numai ca o mare parte din literatura pentru copii a redenumita in acest fel, prin selectie atenta, de catre autorii de manual scolare, ea fiind, in contextul dat, mai degraba o literatura aleasa (selectata) pentru copii, in timp ce literatura efectiva scrisa pe gustul copiilor (nu in mod obligatoriu educativa, ori, mai pretentios spus, pedagogica) exista in cantitati infime. Principalul ei neajuns, amintit deja, consta slaba reprezentare a efectelor stilistice, greu de inteles de catre cei mici din cauza competentei lor lingvistice restranse si din lipsa evaluarilor lor de judecata, inca in formare. Literatura celor mici si, in completarea acesteia literatura scolara, mai corect spus, din perioada scolaritatii- fiindca in numai un deceniu, elevii strabat etape accelerate de formare intelectula atingand in pragul adolescentei competentele intregii game stilistice se loveste, ca de un zid, de acest mare obstacol, valoarea estetica a textelor. In schimb, copiii dau dovada unei puternice intuitii afectiv-emotionale pe care cuvintele reusesc de cele mai multe ori cu greu s-o redea.Am gasit de cuviinta sa fac aceasta digresiune pentru a arata ca I.Teodoreanu este unul dintre rarii nostri scriitori (azi, ca si ieri, se scrie foarte multa literatura pentru copii), care a reusit intr-un gen pe cat facil in aparenta, pe atat de complex in ce priveste receptarea lui. Cheia succesului literaturii sale consta in unghiul de abordare literara ale autor. Daca majoritatea prozatorilor isi concep textele din perspectiva stricta a propriului mesaj artistic, concentrandu-l catre ei in insusi, Ionel Tedoreanu se arata constant preocupat de ceea ce se numeste, cu un cuvant modern, receptorul. Prin aceasta imi explic accesul direct al literaturii la sufletul cititorilor de varsta mica.0 privire retrospectiva asupra operei lui I. Teodoreanu scoate in evidenta faptul ca ea insasi s-a nascut din fiorul receptarii, fiindca prozatorul evoca amintiri si le reda asa cum - bine observa G. Ibraileanu le-a trait si transmis mai departe reconvertite in emotii. In casa bunicilor este elocventa marturie. Intre feluritele modalitati de abordare tematica, cititorul a ales jocul subtil al metaforei care infloreste pe fiecare pagina in pofida caracterului evocator, intors cu fata spre traditii si trecut, maniera de constructie narativa era foarte moderna, doar in deceniile din urma ajungandu-se la teoretizarea ca limbajul celor mici, de varsta personajelor evocate in volum, abunda de metafore. Iordan Chimet ne-a dat o ferme- catoare Antologie a inocentei, plina de exprimari metaforice, incepand cu lunile anului si mergand pana la jocurile rimate si ritmate ale copiilor. Apoi, in carticica intitulata,, De ce nu cade soarele “, realizata de un cunoscut probabile intamplari din viata. Sensul intelegerii viziunii scriitoricesti din aceste pagini sunt sensibil modificate, prozatorul apeland la caracterizari multiple, de la gesturi pana la cuvinte, facute insa cu noi mijloace artistice, ilustrative pentru relevana... matura a subiectului. Parcirnonios cu metaforele si de-a dreptul zgarcit in privinta cuvintelor, Ionel Teodoreanu ,,umple" cu taceri expresive spatiul narativ, dand intr-o noua ipostaza frau liber efectelor de atmosfera. Cititorul e invitat sa parcurga singur, cu propria-i imaginatie, actiunea in care scriitorul a punctat numai mormentele de incidenta emotionala. In aceste pagini, reveria apatine fiecarui lector in parte, laolalta cu bucuria unica de a descoperi in fel propriu acest univers in care amintirea unei lumi de odinioara devine miracolul si vehicul, motiv de visare. Maniera acestor imbinari intre duiosie, pe de o parte, si retinerea barbateasca a sentimentelor incercate, pe de alta, constituie particularitatea esentiala a celui de-al treilea capitol, ultimul din carte.In incheiere, se cuvine reamintit ca, prin numele ei cele mai importante, critica noastra literara i-a acordat lui Ionel Teodoreanu locul cuvenit in breasla scriitoriceasca, recunoscandu-i, in plus, personalitatea artistica speciala a intregii opere. Am trecut de centenarul nasterii scriitorului si s-au implinit, de curand, cincizeci de ani de la moarte. S-ar parea ca originalitatea lui Ionel Teodoreanu prevaleaza valorii operei, adevar ce poate fi rezumat in constatarea ca stilul sau inconfundabil n-a fost urmat de alti confrati ai condeiului. Creatia sa, atat de agreata de publicul cititor, nu are egali ori emuli si poarta pe mai departe amprenta unei mari originalitati.
Lucian Chisu