Padurea Spanzuratilor

PREFATA

Tiparit la scurt interval dupa Ion (1920), romanul Padurea spanzuratilor consacra definitiv un scriitor, surprinzand lumea literara prin uriasa lui capacitate de a se innoi de la o carte la alta. Daca prin cel dintai Rebreanu realizase un moment crucial in evolutia prozei romanesti, prin opera pune o temelie trainica romanului de analiza psihologica. De numai un an de la aparitia acesteia, Eugen Lovinescu afirma, cu convingere: ,,In epica trecutul nu ne ofera echivalentul lui Ion, nici Padurea spanzuratilor; pe altarul lui Rebreanu jertfim toata epica romana de la Filimon pana la Sadoveanu”. Erau, la acea data, inca prea vii in epica contemporanilor prozele lui Duiliu Zamfirescu, abia trecut in lumea umbrelor, ale lui Ion Slavici, in viata la vremea aceea, iar numele unor scriitori precum I. Al. Bratescu-Voinesti, M. Sadoveanu, I. Agarbiceanu cucerisera o certa notorietate, operele lor fiind consemnate si in jurnale de lectura ale tanarului Rebreanu in perioada in care, la Prislop(1908-1909), se familiariza cu literatura romana. Dar, noul romancier isi depaseste dascalii, creand primele capodopere din tripticul sau de aur: Ion, Padurea spanzuratilor, Rascoala.Cativa ani mai tarziu, prin 1925, Mihail Dragomirescu sublinia, in studiul sau intitulat De la misticism la rationalism, ca Ion ,,nu reprezinta decat o lature a geniului lui Rebreanu", amintind apoi ,,Padurea spanzuratilor, ca fiind unul dintre ,,cele mai putemice romane logice cunoscute". Iar Pompiliu Constantinescu, si mai aproape de adevar, afirmase ca autorul Padurii spanzuratilor ,,e astazi cea mai tare fizionomie in proza", reprezentand ,,punctul de frontiera al unei epoci literare". Consecvent primelor sale judecati de valoare,E. Lovinescu va conchide, in Istoria literaturii romane (1928), ca Padurea spanzuratilor este ,,cel mai bun roman psihologic roman' Dar, proza romaneasca va inregistra noi capodopere in sfera romanului psihologic, prin aparitia creatiilor Hortensiei Papadat-Bengescu, ale lui Camil Petrescu s.a., astfel incat, peste ani, criticul va corecta: ,,unul din cele mai bune romane psihologice romane" (1937).In ierarhizarea valorilor rebreniene, Padurea spanzuratilor este mentionata, de obicei, dupa Ion - considerat, pe drept, moment de rascruce in romanul modern romanesc -, iar alteori dupa Rascoala si foarte rar, pe primul loc. Dar, la o ancheta a revistei Azi, intitulata Ce ramane din Liviu Rebreanu, la care participa treisprezece critic literari, Al. Philippide isi manifesta pretuirea, in mod deosebit, pentru Padurea spanzuratilor, subliniind ,,valoarea ei de arta".Timpul avea sa confirme pe deplin aceasta intuitie a marelui critic.De la abstractul livresc la autenticitatea experientei traite.Ideea romanului i-ar fi fost sugerata autorului, dupa marturisirile acestuia, la sfarsitul Primului Razboi Mondial, de o fotografie ce infatisa Conferinta pacii, spre a ilustra mijloacele de persecutie ale imparatiei chezaro-craiesti. Stirile despre executii similare petrecute pe pamantul Transilvaniei, in Bistrita, victimele fiind mai cu seama carturari, dar tarani, din Bucovina, au un profund ecou in constiinta scriitorului, caci asemenea atrocitati aveau loc pe meleagurile natale, unde se afla intreaga lui familie.In momentul intrarii Romaniei in razboi de partea Antantei (1 august 1916), Liviu Rebreanu se afla la Bucuresti, scapat, o vreme, de mobilizare in cadrul honvezimii, caci continua sa figureze, ca ofiter de rezerva, in evidentele acesteia. Ocuparea Bucurestilor de catre cele austro-ungare creeaza o situatie de nesiguranta tuturor ardelenilor ,,nesupusi la mobilizare", a caror existenta este pusa sub semnul incertitudinii. In atmosfera apasatoare a ocupatiei, Rebreanu, traia intens drama de a fi considerat strain in propria sa tara, pe elaborarea primei versiuni a romanului Ion si termina nuvela Catastrofa. In centrul naratiunii este un ofiter roman in armata austriaca, David Pop, care traieste o dilema sfasietoare, sovaind intre ,,onoare de militar" si ,,indemnul inimii” ce bate pentru fratii ,,dincolo". Incapabil de a iesi din aceasta dilema, el moare in lupta.Nuvela Catastrofa reprezinta un punct de plecare in geneza romanului Padurea spanzuratilor. Proiectele initiale sunt insa abandonate, scriitorul afla de moartea tragica a fratelui sau, Emil, ofiter in armata austro-ungara, care, incercand sa fuga la romani, este capturat, judecat si spanzurat, la Ghime (14 mai 1917). Din momentul acesta, tot ce fusese plasmuit in jurul unui personaj abstract capata cu totul alte dimensiuni sub influenta unei realitati dureroase, obsedante. Incapabil sa-si continue romanul, Liviu Rebreanu se hotaraste sa-l paraseasca o vreme, luand hotararea de a pleca pe meleagurile in care se petrecuse tragedia fratelui sau. El descopera locul in care fusese ingropat Emil si, pas, reconstituie drumul supliciului sufletesc al acestuia, stand de vorba cu cei care ii fusesera aproape in ultimele clipe de viata. Pleaca, la Nasaud, unde citeste cele peste o suta de scrisori trimise de Emil de pe front, in care este descrisa atmosfera razboiului. Calvarul sufletesc al romanului aflat sub steag strain, usor de imaginat in liniile sale generale , este acum confruntat cu realitatea vie a unei experiente traite. Fara de tragedia fratelui meu - avea sa marturiseasca, mai tarziu, scriitorul - Padurea spanzuratilor sau n-ar fi iesit deloc, sau ar fi avut o infatisare anemica, livresca, precum au toate cartile ticluite din cap la birou, lipsite de seva vies i invioratoare pe care numai experienta vietii o zamisleste in sufletul creatorului."Bologa - personajul principal al romanului -, sunt, mai intotdeauna asociate. Vecinatatea celor doi se justifica pe deplin, dar numai in masura in care referirile au in vedere punctele de apropiere dintre realitate si fictiune. Dar, este complet gresita acreditarea ideii ca naratiunea are romanul unei vieti ,, asa cum a fost". Caci, daca Emil Rebreanu reprezinta in geneza operei, un imbold, un punct de pornire, Apostol Bologa constituie un punct terminus, un rezultat al unui complicat proces de transfigurare artistica. De altminteri, insusi scriitorul spunea: ,, Apostolul Bologa n-are mai nimic din fratele meu. Cel mult cateva trasaturi exterioare si poate unele momente de exaltare. Tragedia lui mi-a prilej doar cadrul in care se petrece romanul si putine personagii localnice."Desigur, putem face oricand referiri la unele apropieri din personajul real si cel fictiv: portretul fizic al lui Emil este aproape aidoma cu cel descris in carte; unele situatii din roman aminteste imprejurari concrete din viata fratelui (evidentierea pe campul de lupta, spargerea reflectorului, conflictul cu solgabiraul din Parva etc, onomastica romanului se suprapune, pe alocuri, cu cea din realitate (generalul Karg, Ilona, Palagiesu etc.). Dar, realitatea nu poate fi niciodata in stare ,,bruta" in literatura, iar confruntarea intamplarilor reale cu actiunea cartii ne dezvaluie ca, intr-adevar, ,,mai nimic" in biografia sufleteasca a lui Apostol nu isi are izvorul in existenta Emil Rebreanu. ,In Apostol - marturisea Liviu Rebreanu -, am vrut sa sintetizez prototipul propriei mele generatii. Sovairile lui Apostol Bologa sunt sovairile noastre, ale tuturora, ca si zbuciumarile lor.. Iata, deci, care este intentia scriitorului si doar in acest sens este po sibila o interpretare pertinenta a personajului central. De altminteri, mult inainte de a afla vestea mortii fratelui sau, Liviu Rebreanu face proiectele unor nuvele si povestiri pe tema razboiului, in prim-plan aflandu-se tragedia romanului nevoit sa lupte pentru o cauza indreptatita, impotriva intereselor sale nationale. Iar, de obicei, deznodamantul reprezenta dezertarea, finalizata cu moartea.Liniile dominante ale actiunii, conceputa livresc, sunt deci trase inainte ca scriitorul sa afle vestea uciderii fratelui sau. Dar, cartea avea sa dobandeasca conturul pe care il stim abia dupa ce Liviu RebreanuCunoaste direct tragedia lui Emil. Desi Apostol Bologa, eroul cartii, se indeparteaza de prototipul amintit, el ramane legat, in esenta, de trairile sufletesti ale acestuia, sovaielile lui fiind ale unei ,,intregi generatii". Miracolul acestei metamorfoze rezida in geniul scriitorului, harazit sa insufle faptului cotidian.

Constructia simfonica

Padurea spanzuratilor, in comparatie cu toate celelalte romane ale Rebreanu, este scrisa mai direct, mai liber, nefiind precedata de proiecte arhitectonice detaliate. De pilda, prin romanul Ion se un desavarsit constructor, liniile arhitecturale ale paradiosului edificiu putand fi intotdeauna raportate la planuri indelung gandite. Acum insa, el isi pune in evidenta capacitatea de a nuanta aproape in totalitate, la scheme conflictuale prealabile, eroii miscandu-se, de la o pagina la alta, aparent fara interventia autorului. Padurea spanzuratilor poarta, ca si celelalte opere, amprenta autorului ei. O prima caracteristica consta in simetria constructiei: romanul se termina asa cum incepe. Cartea se deschide cu scena spanzurarii cehului Svoboda si se termina, identic, cu uciderea Bologa, amandoi ,,dezertori" din armata austro-ungara.Judecandu-l ieri pentru ,,tradare" pe Svoboda, Bologa ii va lua maine capul.Conflictele sufletesti raman aceleasi, doar numele se schimba. Multiplicarea aceluiasi caz, sugerata de constructia simetrica a cartii, pe deplin titlul romanului: Padurea spanzuratilor. O a doua particularitate consta in constructia simfonica a operei, conform careia fiecareia dintre cele patru parti ii corespunde o tema anume.

Iata cum apar, foarte limpede, in paginile care alcatuiesc caietul romanului:

Partea intai - Datoria [de ostas in armata austro-ungara, n.n.].

Partea a doua - Datoria dincolo de hotare. Dragostea de neam [...].

Unul moare si in locul ei se naste iubirea

Partea a treia - Iubirea pentru toti oamenii.

Iubirea lui cuprinde pe tot ce e om in lume.

Partea a patra - Iubirea mortii.

Nu-i buna alcatuirea aceasta care ucide pe om mai rau ca insusi, natura, care pune civilizatia in slujba macelului omenesc." Acestea sunt etajele constructiei, fiecare avand o independeta relativa fata de intregul caruia ii este subordonat, fiecare corespunzand unei anume etape din evolutia psihologica a personajului central. El ofera cadrul adecvat dezbaterii unei crize sufletesti care, pe parcursul desfasurarii acesteia, aduce in prim-plan acelasi erou, in ipostaze diferite: militarul credincios juramantului prestat imparatului; romanul, incapabil sa ridice arma impotriva fratilor sai; omul indragostit de semenii lui; o constiinta schilodita, obligatii sa vada in moarte unui om salvare. Fiecare corespunde unui ,,microroman", purtand acelasi nume parca ,,din intamplare": Apostol Bologa.

Etapele evolutiei sufletesti au fost definite astfel de scriitor:

,,Apostol e cetatean, o particica din Eul cel mare al statului, o rotita intr-o masinarie mare; omul nu e nimic, decat in functie de Apostol , devine roman: pe cand statul e ceva fictiv si intamplator putand intruni oameni straini la suflet si aspiratii; neamul e o izolatie bazata pe iubire, chiar instinctiva.Statul nu cere iubire, ci numai devotament si disciplina omului; cand neamul presupune o dragoste frateasca;Apostol devine om: in sanul neamului, individul isi regaseste eul cel bun, in care salasluieste mila si dragostea pentru toata omeninirea. Numai intr-un eu constient poate trai iubirea cea mare, universal si religia viitorului.

0 lume caleidoscopica

Timbrul specific al Padurii spiinzuratilor este acela al unei tragedii Forma epica - departe de a anula sau a atenua aceasta trasatura - are darul de a o accentua. De unde provine unda tragica resimtita de fiecare rand pe care-l parcurgem in timpul lecturii romanului? In mod clar, din impresia ca dincolo de intamplarile concrete staruie - ca un fundal - insusi conflictul Omului cu Lumea si al Omului cu lstoria. In acest conflict fiinta fizica a Omului este nimicita, dar Spiritul sau iese invingator. Dar, ce inseamna acest Spirit? Este constiinta de specie a omenirii, acea constiinta prin care omul se raporteaza la sine insusi ca la o fiinta generica; cu alte cuvinte, ca la o fiinta apartinand unui gen anume, distinct de restul lumii. Iar Padurea spanzuratilor are toate temeiurile pentru a se numara printre capodoperele literaturii universale pentru vigoarea prin care este afirmata aspiratia Omului de a anula instrainarea de propria sa esenta.Marele merit artistic al lui Rebreanu consta in instituirea unei ambiguitati fundamentale ce caracterizeaza figura lui Apostol Bologa. Pe de o parte, cititorii sesizeaza personajul ca o individualitate concreta si vie, care actioneaza in virtutea tuturor determinarilor sale existentiale si este ancorata in plasa, extrem de complicata, a relatiilor cu cei din jur. Dar, pe de alta parte, el ni se profileaza ca un fel de simbol, menit sa-l sugereze pe Om ca fiinta generica, pe Omul care - asemenea monumentalelor chipuri din tragedia greaca - lupta cu intreaga lui forta sa-si infranga destinul, dar piere totusi sub povara lui. De aceea si lumea eroilor romanului, in ansamblul ei, nu poate scapa nici ea unei ambiguitati similare. Pe de o parte, ea ne apare ca un cadru absolut firesc dezvoltarii personalitatii concrete a lui Apostol Bologa, dar, pe de alta parte, la o mai atenta privire, ni se infatiseaza anume configurata pentru a marca diferitele etape parcurse de erou pe drumul ,,calvarului" ce-l duce spre implinirea destinului sau. Astfel, se poate lesne observa ca personalitatea personajelor ce-l inconjoara pe Apostol se structureaza intr-o anumita unitate; ele par a alcatui un fel de cor cu functie asemanatoare celui din vechea tragedie greaca; fiecare intoneaza partitura ce-o are de sustinut, dar toate vocile rasuna ca un singur glas. Sau, mai exact, lumea din Padurea spianzuratilor ar putea fi comparata cu un caleidoscop, al carui centru fix este Apostol Bologa. Insa si realitatea istorica din care se inspira romanul contribuie la stabilirea unei atare unitati. Anarhismul rebel, cu usoara nuanta cinica, al lui Gross, blandetea de obarsie crestina, insotita de voluptatea slava a suferintei, ce caracterizeaza personalitatea lui Cervenco, supusenia natanga a lui Varga sau lasitatea de nuanta hamletiana a lui Klapka sunt, toate, reduse la un numitor comun: statutul uniformizator, de ostean al unei armate imperiale, chemata sa apere o patrie fictiva, fara chip. In virtutea acestui statut ei sunt osanditi sa se comporte ca niste viteji, dar, in realitate, ceea ce ii caracterizeaza este o cumplita oboseala. In aceste conditii, razboiul nici nu se mai poarta impotriva unui inamic precis; este, mai curand, un bellum omnium contra omnes. Purtand cu totii pe chipiu insemnele unei patrii fictive, ei resimt, fiecare in parte, aceasta patrie nu numai ca straina, dar chiar ca dusmana sufletului lor; fiecare dintre ei are o alta patrie, pe care i-o pastreaza ascunsa in intimitatea constiintei lui. Si totusi, intre eroii cartii se stabileste o alta unitate decat cea formala a uniformei militare imperiale: este tensiunea spirituala pe care o traieste fiecare dintre ei, independent de individualitatea fiecaruia. Toti parcurg un proces de purificare interioara, datorita sentimentelor de frica si mila generate de intamplarile traite.

0 constiinta sfasiata

S-a spus, nu de putine ori, ca Padurea spanzuratilor ar fi, prin excelenta, un roman de analiza psihologica. Dar, ceea ce da o valoare exceptionala acestei opere este tocmai caracterul ei polivalent. Accentul cade, cu adevarat, pe analiza psihologica, dar, in acelasi timp, oricine isi da seama de bogatele si profundele implicatii de ordin moral, social, filosofic ale acesteia. Limitata doar la dimensiunea ei psihologica, drama lui Apostol Bologa s-ar margini doar la un conflict interior intre ratiune si sentiment, concretizat in conflictul dintre constiinta formala a datoriei si cea reala a apartenentei nationale. Dar, ratiunea si, respectiv, sentimentul se raporteaza la doua entitati care depasesc lumea interioara a eroului: patria fictiva, abstracta, in numele careia lupta pe front, pe de o parte, si patria reala, cea concretizata in afinitatile sale de limba, obiceiuri, familie, cultura, pe de alta. S-ar putea obiecta ca, redusa chiar si numai l·a dimensiunile ei sufletesti, drama ar fi falsa, intrucat este greu de conceput un om care sa sovaie cand este vorba de a- si afirma apartenenta nationala, apartenenta care domina intreaga sfera a con tiintei sale. Dar tocmai pentru ca drama lui Apostol Bologa este implicata in intreaga realitate istorica din care scriitorul se inspira, ea apare dureros de reala si cititorul o resimte ca atare. Nu trebuie o clipa uitat ca in cadrul imperiului austro-ungar romanii erau o natiune asuprita si ca putinii romani care, intr-un fel sau altul, au putut patrunde in randurile intelectualitatii, s-au format prin asimilarea unei culturi straine (exemplul lui Rebreanu insusi este edificator, cu dificultatile ce le-a avut in insuirea limbii literare romanesti). Apostol Bologa este unul dintre ei. Student in filosofie la Budapesta, este inclinat initial sa reduca intreaga existenta la niste concepte, fiind ispitit sa identifice patria cu acea ambianta culturala in care s-a format din punct de vedere intelectual.Apostol Bologa participa la razboi condus de motivatii false, eduse din carti. Traind un fel de complex de inferioritate specific intelectualului, viseaza acte de eroism, dar si aceasta atitudine este livresca. Realitatea il invata ca existenta nu se reduce la gandire, ca razboiul nu este prilej de regenerare, ca patria asimilata intelectual nu e patria reala. Nationalitatea adevarata tine de intreaga existenta a vidului. De aceea, in momentul in care se vede amenintat de a fi transferat pe frontul romanesc, el intra intr-o dramatica criza sufleteasca. Constiinta sa este sfasiata. Sentimentele sale de fratie nationala cu romanii de peste munti intra in conflict cu simtul datoriei de ostas . Caracterul tragic al evolutiei lui Apostol Bologa nu se reduce, asadar, la executarea sa prin spanzurare pentru incercarea de dezertare la inamic". Caracterul tragic este implantat chiar in fiinta sa intima si isi are obarsia in neputinta de a impaca ratiunea cu sentimentul. Acesta si motivul pentru care, la un anumit moment, isi doreste moartea. Abia cand si ratiunea i se aliniaza sentimentului de fratie nationala, sentiment ce se rasfrange, pana la urma, asupra tuturor semenilor, isi gaseste echilibrul si setea de viata. Ceea ce explica, de altfel, de ce, inainte de a fi executat, o clipa mai nadajduieste intr-o minune ce i-ar putea salva viata.