Descriere
REPERE CRITICE
«Dar haina, in care d. Ionel Teodoreanu isi imbraca toata aceasta creatie si aceasta poezie! Nu exista un alt scriitor roman care sa-l intreaca in stralucirea acelui ,,strai de purpura si de aur': care este stilul artei. Retusarea pe care o face manuscriselor sale consta mai ales in stangerea stilului. Culoarea si stralucirea ei vin de la sine, il obsedeaza, si se impun. D-sa creeaza imagini si epitete tot atat de natural cum produc flori in april zarzarii pe care-i iubeste atata ( si de care cam abuzeaza). Si pe urma, trebuie sa- i saraceasca, constient, stilul. Dar, bineinteles, ca ,,stilul" d-lui Ionel Teodoreanu i-a facut din limba romana un instrument sigur si de pret. Si a reusit s-o supuna, s-o adapteze la tot felul de idei si de sentimente - si s-o ,,intelectualizeze': cum se zice astazi, fara s-o desmedelinzeze.» (G.Ibraileanu, Ionel Teodoreanu, in ,;viata romaneasca: Iasi, nr.9, sept 1926.)«...Copilaria e un regim de absenta a vointii constiente; viata e legata, in aceasta etapa, de aspectul ei pur senzorial, actiunea grava e invertita in joc, iar expansiunea eului nu se loveste de obstacolul celorlalti semeni.Copilaria e idilica si naiva, adolescenta e orgolioasa sau penibila, maturitatea e grava, e tragica sau profund umoristica. Compartimente cu inegala circulatie intre ele, dintre aceste trei varste numai cele doua din urma ating resursele vitale ale omului...D. Ionel Teodoreanu ridica, larg, valul ce ascunde acest imperiu de liliputani.» (Pompiliu Constantinescu, Ionel Teodoreanu, in ,,Sburatorul': nr.4, serie noua, iunie 1926.)«Cunoscator al sufletului copiilor si adolescentilor, printre care stie sa distinga si sa invie temperamentele individuale, evocand o lume idilica si patriarhala, in care nu exista decat caractere ,,simpatice': un mediu social de stricte si consimtite ierarhii, cu oameni care cultiva deliciile sentimentului, prinsi exclusiv in momentele lor de destindere, in lungi si fericite vacante, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene gratioase, creatorul unui adevarat ,,rococo" moldovenesc, ramas pana mai tarziu lumea caracteristica a romanelor sale. Conventia literara este foarte puternica la Ionel Teodoreanu.» (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani, Editura pentru Literaturii, Bucuresti, 1965.)
«...La Ionel Teodoreanu copilaria se autonomizeaza, ea este o stare necomunicanta, o varsta pura a existentei, in sensul cel mai larg, dincolo de care, individual si social, incepe declinul, adica moartea. Din acest punct de vedere parintii sunt numai autori de copii, ei traiesc exclusive prin copiii lor, ca si bunicii prin terta progenitura. In rest, aceste fiinte n-au - pare a ne convinge autorul - o existenta majora, ele fiind ocupate cu egoismul, cu procesele, speculaltiile de banca, administrarea pamantului, avatarurile mizere ale declinului uman. Prin aceasta, dupa cum se vede, Ionel Teodoreanu fabrica o morala si o estetica a primitivitati biosociale, reducand rolul adultului nu atat la un simplu rol procreativ, cat la voluptatea recrearii si a prelungirii copilariei prin progenitura. Singurul act major al omului, ne spune Ionel Teodoreanu, este sa fie sau sa fi fost copil.Altminteri, oamenii lui Ionel Teodoreanu, indata ce ies din teritoriul copilariei ,artistice , mor. Ca niste fluturi, inexistenti esthetic in crisalida sau in ou, personajele autorului nostru capata stralucire si substanta numai intr un singur sezon, in primavara scurta a copilariei. [...] Vazuta astfel copilaria, la Ionel Teodoreanu, este o stare neangajata, o vacanta, un fel de hiatus al spiritului, un narcisism al existentei, si, de aici, spaima de a o pierde sau de a o rata. Aceasta pierdere, odata presimtita, incepe, in chip fatal, melancolia sau anxietatea» (Paul Anghel, Amurgul toamnei sau Ionel Teodoreanu, in Arhiva sentimentala, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968.)«Pravale-Baba, intr-o viziune usor folclorizata, cu discrete inrauriri de romantism sadovenian, dar si cu unele evidente note de bonhomie moldoveneasca tip Creanga, e de fapt expresia unei adevarate replantari, intr-un alt sol de viata psihico-sociala, a ideii de eden infantil sui-generis din prima carte a Medelenilor. Locul actiunii, targul patriarhal Pravale-Baba, uitat de timp si de civilizatia moderna, constituie mediul perfect adecvat in care istetul si putin ciudatul copil Fanuta isi petrece in voie copilaria. Ca o mica salbaticiune a codrului, odrasla voinicului padurar Stefan Damaschin si al devotatei si hieraticei Domnica, sotia acestuia, face cunostinta cu lumea din jur mai mult pe caile initierii gnomice, hranindu-se din intelepciunea din veac a candidului si inteleptului betiv Ilie, zis Pani oara - pentru nemarginita sa bunatate si pentru inflexibilul lui spirit de dreptate. Pe urmele lui Dostoievski si, mai apoi, pe ale lui Gorki, dar in cadrele unei proze de pura fantezie lirico-epica, Ionel Teodoreanu, alaturandu-i pe cei doi, pe micutuI Fanuta si pe vagabondul Ilie Panisoara, lampagiul targului, sugereaza ideea ca in lumea moderna adevarata intelegere a vietii in latura ei sublima si originara n-o mai au decat fie copiii, fie dezmostenitii sortii, care, desi batrani, raman si ei tot copii, ceea ce le permite prelungirea si conservarea ingenuitatii peste trecerea timpului. Ca si in volumul I din La Medeleni, asadar, avem de-a face cu refuzul imixtiunii rigorilor vieti adulte, care nu fac decat sa altereze fondul originar, aplecat spre cel al existentei individuale.De o sensibilitate extrema, pe masura ce timpul trece si necazurile vietii il incoltesc, Fanuta nu face deloc dovada capacitati de adaptare la realitate. Ingenuitatea lui infantila este incurabila, totul convertindu-se exceptionala si precoce inclinatie pentru arta, anume, pentru pictura. Intelegerea lucrurilor din partea autorului si in acest punct este limpede: unica de conservare a sensibilitatii infantile o constituie refugiul in himera arte paradoxal, insa si parcurgerea acestui drum, pentru Fanuta, date fiind vicisitudinile mercantile ale existentei sale de artist, echivaleaza cu alunecare mai vertiginoasa in drama dezradacinarii, a instrainarii de matca de la le-Baba. asa incat, eroul e strivit in toate compartimentele vietii sale: bolnav atat trupeste, cat si sufleteste, lui Fanuta nici arta nu-i va putea atenua nostalgia raiului de la Pravale-Baba. Sf iat, ca in parabola fiului risipitor, Fanuta intoarce pe meleagurile natale, unde, sosit prea tarziu, isi va da sfarsitul.Prin finalitatea sa, destinul eroului din Pravale-Baba se inscribe mai degraba pe traiectoria tragica a destinului de care are parte Olguta romanul [La Medeleni, n.n.], care nici ea nu se poate sustrage solicitarilor tiranice varstelor mature cu pretul cufundarii frenetice in valtoarea pasiunii erotice.Pe acest plan, fara a forta prea mult lucrurile, se poate afirma ca, inplicit Stefan Damaschin exprima, in ansamblul problematicii din opera lui Teodoreanu, un act de restructurare a unei dragi si utopice teze din romanul de tinerete, La Medeleni, cand scriitorul, in idealismul sau superb, mai spera intr-o miraculoasa supravietuire a artei, peste vicisitudinile implacabile ale existentei social- istorice.» (Nicolae Ciobanu, Ionel Teodoreanu, Viata si opera, Editura Minerva, Bucuresti, 1970.)