Descriere
Istoria literaturii romane contemporane 1941–2000
Farmecul imediat sesizabil al scrisului lui Razvan Petrescu consta in contradictia dintre continua jubilatie stilistica si o tristete de fond, nevindecabila. Prozatorul are aerul celor care dau petreceri stralucitoare, incercand sa uite de o nenorocire survenita in viata lor. Cartile de proza scurta (…) il prezinta ca pe un iluzionist al scrisului, capabil sa-i cucereasca si sa-i recucereasca ori de cate ori vrea pe cititori. (…) Este frapanta repeziciunea cu care se succed intamplarile. Parca se proiecteaza secvente filmate cu acceleratorul. In plus, ele sunt imprevizibile — ca peripetiile unui personaj picaresc.
Cititorului ii vine deopotriva sa planga si sa rada, intrucat viteza derularii confera chiar si unor tragedii un aspect mecanic ilariant.
ALEX STEFANESCU
Comparabil oricand cu Caragiale, Sadoveanu sau Preda prin acuitatea simtului de observatie si prin felul in care reuseste sa reconstituie un univers social si moral folosind oralitatea, dar, mai ales, polimorfia stilistica a prozei sale ce trece, brusc sau prin fineturi intertextuale, de la realism la parabolic — situandu-se undeva intre traditia est-europeana a farsei absurde gen Hrabal-Harms si realismul parodic nord-american à la Carver-Allen (Woody, fireste) —, Razvan Petrescu este maestrul din umbra al literaturii romane scurte.
MARIUS CHIVU
Razvan Petrescu (n. 1956) este eseist, prozator, dramaturg. A absolvit Facultatea de Medicina din Bucuresti in 1982 si a profesat timp de opt ani. Intre 1990 si 1993, a fost redactor la revistele Cuvintul si Amfiteatru, apoi la Editura Litera. Din 1996 pana in 2003, a lucrat tot ca redactor la Editura Allfa, Grupul Editorial ALL. Din 2004 pana in prezent, este redactor la Curtea Veche Publishing. A publicat volumele: Gradina de vara (proza scurta), Editura Cartea Romaneasca, 1989, premiul Fundatiei „Liviu Rebreanu“; Eclipsa (proza scurta), premiul orasului Targoviste pentru cea mai buna carte de proza a anului; Intr-o dupa-amiaza de vineri (proza scurta), Editura Cartea Romaneasca, 1997, premiul Cartea Anului la Salonul National de Carte de la Cluj, premiul ASPRO pentru cea mai buna carte a anului si premiul pentru proza al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti; Farsa, Editura Unitext, 1994, premiul UNITER pentru cea mai buna piesa de teatru a anului; Primavara la bufet, Editura Expansion, 1995, Marele Premiu la Concursul National de Dramaturgie „Camil Petrescu“, editia I, si premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor; Foxtrot XX (jurnal si publicistica), Editura Cartea Romaneasca 2008, premiul pentru proza pe 2008, acordat de Radio Romania Cultural.
A fost inclus in patru antologii de proza scurta si in manualele de limba si literatura romana pentru clasa a X-a, publicate de editurile Univers, Paralela 45 si Rosetti. Volumul Mici schimbari de atitudine, Editura Allfa, 2003, este o selectie (antologie) din intreaga opera a scriitorului. A fost tradus in Israel (Editura Nymrod, 2007) si in Spania (Editura El Nadir, 2010). Anul acesta, va aparea in Marea Britanie.