Descriere
PREFATA
Prin natura sa, o carte de critica este o carte neispravita. Avand ca subiect alte carti, ce pot fi fara numar, ea e o galerie care nu poate iesi la un capat si se infunda in propriul traseu, devenit pana la urma unicul scop. Imi inchipui o armata de critici sapand o infinitate de tuneluri;si o alta infinitate de critici sapand alta infinitate de tuneluri, de partea cealalta a unui munte de carti. Ei ar trebui sa se-ntalneasca , intr-o anumita zi, intr-un anumit loc.
Ei bine, nu se-ntalnesc! Fiecare deviind cu care un milimetru o catime de milimetru, trec unii pe langa altii, fluierand. Insa menirea tot si-au indeplinit-o: au produs gauri, au facut muntele de carti svaiter la radacina, i-au dat posibilitatea sa cante: galeriile s-au umplut de ecouri! Ceea ce e foarte important.
A fi critic literar nu inseamna ca l-ai apucat pe Dumnezeu de un picior. A fi critic literar- iata o profesie ingrata! Scriitorii te respecta numai in masura in care ii lauzi. Rari scriitorii care sa fie capabili sa-si sarute criticul pe frunte:.Bravo, fiule!" Sau daca o fac, o fac precum Iuda, adica ,,Acesta e. Mantuiti-l!" Daca Pollux ar fi fost scriitor si Castor critic s-ar fi sfasiat intre ei ca niste caini. Apropo de caini: Criticul, ca si prietenul nedespartit al omului, este cu atat mai bun,cu cat mai rau.Insa daca e rau, nu mai e bun. Si cercul vicios s-a creat.
Avem, o multime de cercuri vicioase, nu stiu insa daca sunt onorate suficient de noi. Vorbesc si eu ca un critic, adica ma consider facand parte - vrand-nevran d - din tagma. Ce-sa dori de la critici? (Adica de la mine.) Sa fie pasionati. ( Adica ei.) Poate ca lipste uneori o doza mai mare de pasiune: o presiune sufleteasca formidabila, care sa asigure incandescenta ideii. Daca printr-un fenomen de gripa virotica, ar muri intr-o noapte toti scriitorii din Romania ( Doamne fereste!), cricicii aproape ca n-ar observa. (Imi spunea, deunazi , cu malitie, un prieten. ) Si -ar exercita mai departe meseria, in gol, cu aceleasi ,,exigenta”, imperative.., pe aceleasi coordinate stiintifice". De unde s-ar vedea cat de mai la vale de obiect si de din vale de Rovinele bataliilor e, in genere, critica noasrra. ,.N-o fi chiar asa",am replicat,moale. lar prietenul meu: Am spus,,in genere".In ce ma priveste, afirmam cu alta ocazie ca o epoca literara mare e si expresia unor constiinte critice exemplare. Avand, adica, intransigenta, gust sigur', educatie. pasiunea mistuitoare pe altarul scripturilor si literelor. Inlocuiti intransigenta cu spiritul de grup, gustul sigur cu balbaiala si incompetenta crasa, pasiunea mistuitoare cu spiritul mercenar si veti vedea ce tablou minunat iese! Numai bun de dat la inramat . Sa luam exemple din istoria literaturi i noastre. Maiorescu s-a "batut” pentru Eminescu, pentru Creanga, Caragiale, Slavici.Pe vremea ,,Comediilor domnului Caragiale", autorul comediilor ,domnul Caragiale. n-avea teatru national care sa-i poarte numele , era un dramaturg care scrisese si el niste piese acolo. Bune? Rele? Cei mai multi credeau ca rele, dusmanoase chiar. Unele dintre ele ,,cazusera". Maiocescu a luat in piept si a impus perioada noastra de aur - si nu i-a fost usor. Am dat doar un exemplu. S-ar putea, in continuare, exemplifica, amintind campaniile lui lbrailcanu, Lovinescu ori Calinescu. Avem si azi critici excelenti.
Nu gasesc la repezeala suficiente cuvinte de lauda pentru actul temerar si bravura cu care acestia infrunta
talazuirea de subiectivitati rascolite, incercand - cu cate sacrificii si cu ce mers pe strada, printre creatorii ,, nedreptatiti! - sa tina dreapta cumpana judecatii de valoare. Nu sitiu cun o fi pe lumea cealalta, dar pe aceasca judecata de valoare costa foarte mult!, Ingrozitor de mult uneori. Si cu toate acestea, ea se pronunta taios, raspicat.
E drept ca e mult mai comod, uneori, sa te refugiezi exclusiv in istoria literara si sa te lupti pentru deshumari de lux .De preferinta pentru minori, care nu pun probleme. Mizam pe cai rapciugosi, ca in basme, numai ca acei din basme aveau puteri miraculoase, in timp ce acum, in secolul nostru lucid si translucid, miracolul a disparut.
Facem greseala de a ne pierde in ierarhizari, izvor nesecat de bube in cap. Datoria criticii ar fi ,una singura:
Sa desparta griul de neghina, sa arate ce e extraordinar, minunat, si de ce este extraordinarul extraordinary si mununatul minunat ; delimitind, deci, drastic toate aceste minunatii de ce e stupid, gaunos, insipid si ridicol.
Am adunat in aceasta carte cronici literare; nu ma feresc nici d, e cuvantul studii, scrise intr-o perioada de timp destul de lunga . Faptul ca nu m-am lasat de critica, de prin 1962,cand publicam primele insemnari pe marginea cart ilor, s i pana acum, dovedeste, nu atat vocatia subsemnactului(poate sa fie, poace sa nu fie), cat mai degraba – de subliniat ca cest mai degraba - , vocatia certa a literaturii romane de a fi criticata de mine. Si de mine. alaturi de multi altii. Vreau sa spun: studiaza, rascolita, greblata, adulata, incalzita la san precun sarpele, adica, tot ce se intelege si ar trebui sa se inteleaga prin fenomenul complex de critica literara. Intr-un fel, mai fatis ori mai discret, fiecare scriitor este si un critic, operand selectii, aprecieri si pronosticuri. Ion Pillat,care a publicat si excelente eseuri, avea scara lui sigura de valori, mai ales in domeniul poeziei.
De peste doua decenii urmaresc atent fenomenul liceraturii romane prin faptele ei mari - care ma entuziasmeaza, prin faptele ei mai putin mari- care ma entuziasmeaza. O literatura care mi-e scumpa, si pentru ca ma simt inclus in ea. Un aztec, ce cara bolovani la piramida lunii,sa zicem, se simte indus in stratul de zid corespunzator ciclului vietii sale. Actiunea criticului - pe langa fenomenul de adoratie necesar - ca un exraz starnit de perfectiune, trebuie sa fie cinstita, dreapta (cat mai obiectiva in subiectivitatea ei), necrutatoare. El da seama in fata constiintei lui si in fata viitorimii de starea literaturii - asa cum cel de la buletinul meteorologic nu da seama in fata nimanui daca vremea e inversa prognozei sale. Vantul se poate schimba brusc din spre vest in loc sa bata dinspre est - sau invers, insa, in literatura, prognoza trebuie sa ne doara mai mult. lmi vine in minte expresia: Tusti, fetito, pe lopata, fusti, matusa, de-mi arata!" Perfidia fenomenului estetic e ca trebuie, atunci cand critici, sa si arati cum trebuie sa se stea pe lopata. Exegetul cred ca e, in esenta, si un creator. ( Care, cum s-a spus: a aratat- sau nu, adaug eu – cat mai multe genuri. Important e ca le-a incarcat, le cunoaste secretele.)
Desi titlul ar sugera mai degraba niste cronici muzicale, avertizam cititorul ca vom ramane doar in sfera si pe portativul literaturii.
Ideal este sa scrii doar despre clasici. Cum idealul e greu de atins in orice domeniu. ne asumam riscul literaturii vii ,analizata uneori fara anestezie - din economic de eter. S-ar fi putut grupa in mai multe feluri materialul acestui volum. Pe autori, avand in vedere ca despre unii m-au pronuntat de mai multe ori cu ocazia aparitiei unor carti, alfabetic (modul imbatabil al criticii diplomatice etc.
Am preferat ordinea elaborarii,asezand insa in fata cronicilor din seria ,,Ramuri" (cu exceptia catorva aparute in alte publicatii), mai ample, iar in partea a doua pe cele mai vechi. Acestea din urma prezinta si o valoare documentara. Unii poeti, despre care am scris de
la primele carti, am evoluat cam in directia prevazuta de mine , nu ca sa ma confirme, ci pentru ca... ma intelegeti. Sonda a fost profunda, le-a surprins o trasatura esentiala, inscrisa in gena lor poetica. Un motiv de mandrie, bineinteles. Orgoliul meu se simte flatat. Candi iesi din spital, ti se da un certificate pe care scrie ameliorat".(Chiar daca n-ai....avut nimic.) Nici un medic din lume nu- si asuma riscul de-a numi un pacient, care paraseste pragul spitalului sau, ,,vindecat” . Ma gandeam sa dau acest subtitlu cartii mele: .,Ameliorari critice, cronice, literare (cu virgule intrecornice si ,,literare", desi ar fi mers si fara).
Critica este, spre a continua consideratiile : cu care incepusem, foarte apropiata de chirurgie, cu diferenta ca trebuie sa operezi si pacienti care nu se plang de nimic. Ba, dimpotriva, se cred foarte sanatosi, unii, daca nu chiar toti, ascunzand doar geniul. ,,Simt asa un geniu in mine, domnule critic! Mai ales seara pe la 1,30, domnule critic, ma ia asa cu geniu. In somn! Ce-o fi insemnand asta. O fi grav?” Sau:.Imi falfaie o aripa de inger in pupila stanga. O fi grav? Etc
Analizele pornesc de obicei de la o carte,dar se fac aprecieri asupra intregii opere a autorului. O carte e o oglinda, in care incerc sa descifrez fizionomia aurorului si a intregii opere. Metoda e dificila ( ghicitul in cafea ar fi de preferat), pentru ca familiarizarea cu un autor pana la automatisme, ticuri si clisee, cunoasterea pe dedesubt a fluxului sau creator iti cre foarte mult timp: si cu o curiozitatej si o disponibilita de ceasornicar, gata oricand sa repare atat orologiul medieval al primariei cat si minusculul ceas de mana, japonez, al unei cliente. Rabdare si tutun, si roti uriase, si rotite care merg doar sub apa. Din cauza aceasta n-am putut deveni un cronicar curent, asa cum mi –am dorit, producand lunar o ,,figura” critica ( facuta prietenilor scriitori) pentru zodiacul meu personal. Desi par spontane, munca la o ,,cronica" mi-a luat uneori si doua-trei luni, cunoscand mai multe redactari, uneori exasperante, pana cand fraza incepea sa-mi sune placut in ureche. E ridicol, dar, uneori decat sa fiu obligat , sa scriu o cronica, as fi preferat sa plec la concentrare, sa faca fruntasii si caporalii culcari si sculari cu mine, racanul de mine, prin noroi, echipat cu lopata si gamela s i cu masca de gaze pe figura.
Ma intereseaza deopotriva portretul scriitorului, posibilitatile sale demonstrate sau virtuale, gradul de maiestrie s i, nu in ultimul rand, cel de constiinta. Vremea noastra trebuie sa fie si una a constiintei! Se stie cat de aspru sunt pedepsiti cei care trag in pianist, sau se dedau la spargeri in timp de camuflaj. Uneori nu mi-am putut stapani mania – desi acest volum e mai degraba unul de abtineri de la polemi ci literare- gen in care, de altfel, marturisesc sincer, ma simt foarte bine. Pozitia mea estetica si asa abtinuta, infranata, se vede, sper, destul de clar.
Unele studii cer o continuare, cum sunt cel despre avangarda literara romaneasca, unde voi analiza, cu alta ocazie, poezia lui Tzara,Voronca si Fundoianu, ori cel despre Vasile Voiculescu, unde n-am apucat sa vorbesc despre sonete.
Cele mai multe sunt dedicate literaturii romane. Cu ochii ficsi pe literatura romana, am primit cartile ei cum mi-au venit la mana: bune, rele, mai bunicele, mai vechi, mai noi, reeditari, primele manifestari ale unor talente.
O literatura in plina desfasurare este un mare spectacol. Ca o vanatoare, unde criticul are rol de haitos : goneste. tipa, se agita si scoate in luminis , dar nu ocheste si nu ucide. (Ucigatoare si implacabila e numai vremea, trecerea vremii care cerne si matura.). N-am putut fi niciodata un vanator, din cauza milei ce ma copleseste in fata salbaticiunii care tasneste, concreta, adevarata, frumoasa, cu spaima inscrisa in ochi si in fiecare por al fiintei frematande. Si v-as putea arata copacii - in loc de formidabilele trofee - de care, in momemul in care ar fi trebuit sa trag, am dat de-a azvirlita si mi-am izbit deznadajduit pusca mea cu luneta...
Ca viziune, toate analizele, deci si cele, mai putine la numar, privind unii scriitori straini. poeti sau prozatori, se leaga cu eseurile din volumele mele mai vechi: ,,Teoria sferelor de influenta", 1969 si ,,Starea de destin", 1976.
A incheia citand, apropos de detasarea si obiectivitatea care trebuie sa guverneze gestul critic, o strofa dintr-un cantec popular soldatesc, scris desigur cu creion chimic muiat in gura: "In cazarma cea de peatra / Nu ai mama nu ai tata/ Nu ai frati nu ai surori / Numai pasi alergatori”
Dedic prietenilor mei scriitori, acesti ,,pasi alergatori".