Cărțile sunt iubite de cei mici. Instinctiv. Mai ales de cei mai mici dintre pitici. Pentru orice copil, formatul unei cărți e o noutate. Ei descoperă cu mirare fiecare părticică din orice cărticică. Întrebări pe care un adult nu și le (mai) pune, răsar firesc în mintea copiilor. Ei analizează coperțile și sunt curioși să afle de ce sunt mai grosuțe (ca să nu zicem mai grăsuțe) decât filele. Și îi captivează tot ce e tipărit în ele.
A-i pune unui copil o carte în mână e cel mai bun și rapid mod de a-l învăța să o aprecieze atunci când va crește și școala în care învață va aduna cărțile sub înfricoșătoarea expresie: “bibliografie obligatorie”. Pentru ca atunci copiii să le iubească deja (și încă mult!), chiar dacă au devenit o colecție de șiruri interminabile, drum e...destul. Dar frumos tare! Și el începe de la tipurile de cărți cu care copiii intră mai întâi în contact. Cu cât acestea se adaptează mai bine lumii lor, cu atât copiii le vor accepta mai repede, le vor îndrăgi și nu vor mai dori să se despartă de ele. Orice-ar fi!
Dar sunt cărți și...cărți. Important e să se ajungă cu ele iute până în miezul inimii unui copil. Acolo unde totul începe cu o jucărie și cu un joc. Și se continuă cu un cântec și cu un zâmbet. Cum s-ar putea izbuti una ca asta cu ajutorul cărților? Firește, alegându-le pe cele mai frumoase și mai convingătoare, fiindcă inima unui copil nu e așa ușor de înduplecat. Dar se va deschide sigur încântată, dacă vom alege cu grijă și cu drag dintre următoarele tipuri de cărți:
Micuții pot fi mai greu de împăcat, chiar dacă tocmai au mâncat pe săturate. O știe fiecare părinte în felul lui. La fel cum știe trucul cel mai simplu de a le atrage atenția și de a-i liniști: o jucărie. Pentru că cei mici o țin una și bună: le place tot ce arată grozav și se aude minunat. Editorii le-au ghicit bucuriile și au dat fuga la designeri. În complicitate au inventat cărțile jucărie. Ele au rol educativ, pentru că-i ajută pe copii să învețe jucându-se. Astfel, în subconștientul celor mici se imprimă faptul că învățarea nu e ceva deloc stresant, ba e chiar un lucru binevenit și atractiv. Cărțile jucărie intră perfect în lumea copiilor, stimulându-le gândirea, creativitatea și ajutându-i să se dezvolte intelectual cu bucurie și pasiune, adică de bunăvoie și cu...voie bună.
Cărțile jucărie pot lua nenumărate chipuri, adaptându-se practic și ușor la toate gusturile poznașe și pline de răsfăț ale prichindeilor. O carte poate camufla animalele favorite ale copiilor, florile adorate de fetițe, mașinuțele preferate ale băiețeilor, instrumente de cântat pentru micuții cu înclinații muzicale sau orice altceva îi pasionează din pruncie pe micii exploratori. Datorită designului special, pot fi dăruite și bebelușilor. Modelele pentru ei sunt interactive, pufoase la atingere, dotate cu sunete zornăitoare sau prevăzute cu părți care foșnesc și de obicei cu un inel de prindere, pentru a se atașa unui cărucior, spre amuzamentul mititeilor. Cărțile din pluș dezvoltă simțul tactil al bebelușilor și au avantajul că se pot spăla manual. Cărțile nu au vârstă, iar copiii merită să le aibă, de îndată ce au pășit în lumină. Pentru că un copil nu e niciodată prea mic pentru a i se pune în mânuțe o carte...
De când se nasc, copiii nu se satură niciodată să tragă cu urechea. Părinții se miră adesea auzindu-i pe micuți cum le reproduc spusele, în contexte dintre cele mai simpatice. Copiii ascultă cu atenție și atunci când nu ne dam seama că o fac. Exact pentru urechiușele lor agere s-au inventat cărțile cu sunete. Nu e nevoie decât ca micuții să apese un buton sau să atingă o zonă cu senzori și voci cu intonație adaptată special pentru a le capta atenția se aud clar și nuanțat, spunându-le o poveste, explicându-le, pe înțelesul lor, curiozități din lumea animalelor, a apelor sau a galaxiilor ori pur și simplu transformându-se în parteneri de joc. Cărțile cu sunete sunt ideale pentru a-i învăța, de la vârste fragede, o limbă străină, fiindcă imaginea obiectelor e însoțită de pronunția lor corectă, rostită cu intonație amuzantă, captivantă.
O carte cu sunete e binevenită în orice clipă și în pătuțul unui bebeluș. Va deprinde repede cum s-o mânuiască și, expus prelungit la limbaj viu articulat, va învăța să vorbească mult mai repede.
Foarte atractive și cu un sporit rol educativ sunt cărțile înregistrate cu sunetele specifice ale animalelor. Spre distracția micuților, la o simplă apăsare de buton, un motan miorlăie nemulțumit, un cățeluș latră fericit, un cocoș cântă răgușit, iar un urs mormăie lihnit, în miezul pădurii. Astfel, micuții învață, distrându-se, trei lucruri deodată: cum să identifice animalele prin sunetele care le individualizează, cum să asocieze unui sunet un animal corespunzător și cum să deprindă o gamă largă de onomatopee.
Iată cum, de o diversitate uluitoare și plină de savoare, lumea fără sfârșit a animalelor se furișează în lumina pură a minților agere ale micuților. Sub ochiul complice, binevoitor și mulțumit al părinților, care primesc astfel garanția că o carte cu sunete e o investiție ce trebuie făcută fără preget.
Copiii memorează cel mai repede ceea ce construiesc cu propriile mânuțe, prin descoperire. Astfel, cărțile puzzle au apărut ca o provocare majoră și pentru copii, ca și pentru părinții lor. Cuvântul “puzzle” face referire la reconstituirea unui obiect sau a unei imagini cu ajutorul unor piese care pot fi interpuse. Puzzle-ul fascinează la orice vârstă, dar pentru cei mici e de-a dreptul irezistibil. Celebrele jocuri lego sunt o fascinație mai ales pentru băieței. De ce nu le-am transforma într-o carte? Așa s-au întrebat editorii primelor cărți puzzle și, fără întârziere, au meșteșugit cu har un răspuns tocmai pe gustul celor mici. Cărțile puzzle sunt una dintre cele mai eficace strategii de a promova învățarea prin descoperire. Iar oferta e practic infinită.
Cu ajutorul unei cărți puzzle, copiii pot învăța repede și pasionați cifrele și numerele, pot reconstitui ilustrativ povestea preferată, pot asambla mașini utilitare, pot completa părțile corpului uman sau pot face din geografie și din botanică ori zoologie materiile lor preferate, în anii de școală ce vor urma. Absolut orice poate face obiectul unei cărți puzzle, provocând copiii să descopere, să configureze ei înșiși noțiunile noi și astfel să le rețină fără dificultate, prin exercițiu.
Tot ce un copil înțelege sau reține greu își găsește iute leacul într-un puzzle. Nu s-a născocit încă ceva ce să nu poată fi fărâmițat în fragmente suficient de mici cât să le poată ține în mână un pui de om. Ca să le refacă întregul… Pe care niciodată nu-l va uita ușor, dacă l-a închegat el însuși.
Iubită și mediatizată intens, expresia 3D a invadat și lumea cărților. Cărțile tridimensionale sunt special concepute pentru a-i surprinde pe micuți cu file din care (ră)sar animăluțe și flori, mașinuțe sau eroii lor preferați, iar, mai târziu, cifre, litere, pomi ori galaxii. Pentru copii, cărțile 3D sunt un adevărat magnet: le oferă imagini spectaculoase, sunt extrem de atractive din punct de vedere vizual și-i determină să memoreze aproape instantaneu conținutul redat prin tehnici pop-up.
Pentru creatorii cărților tridimensionale, modul în care e redat conținutul volumului e la fel de important ca informația în sine. De obicei formatul lor este mare, iar imaginile sunt generoase nu doar prin forme sau dimensiuni ci și prin amestecul de culori, întotdeauna fascinant pentru ochișorii micuți, astfel încât copiii să se bucure din plin de orice amănunt de pe fiecare pagină.
Întrucât aproape orice gen de carte poate fi practic publicat în format 3D, cărțile tridimensionale sunt șansa fiecărui copil de a trăi o experiență vizuală absolut spectaculoasă. Dacă mai adăugăm și faptul că diferența de preț dintre o carte 3D și un model convențional e minoră, raportând-o la diferența în ce privește calitatea imaginilor și modul lor de prezentare, atunci cărțile tridimensionale sunt cu adevărat investiția momentului: o investiție ce garantează pătrunderea fericită a copiilor în lumea cunoașterii.
Copiii sunt mereu în mișcare. Greu își găsesc locul, și mai greu parcă pot stărui în ceva cu pasiune. Chiar și jocurile simt mereu impulsul să le schimbe, să le alterneze, să le inventeze sau pur și simplu să le abandoneze pentru alte tipuri de preocupări. E mare zor în drumul lor spre lucruri noi, spre lumi nedescoperite, spre visuri îndrăznețe. Copilăria e vârsta la care nu e timp prea mult de zăbavă cu ceea ce s-a aflat deja. Copiii vor să afle iar și iar ceva nou. Sau pur și simplu să construiască ceva nou cu ceea ce au reușit să descopere. Există această pornire mereu proaspătă în ființa lor neobosită și editorii îi întâmpină cu cărți pe măsura minunatului lor neastâmpăr, care nu se puteau numi altfel decât cărți cu activități.
Ele sunt concepute în așa fel încât cei mici să descopere noutăți, să opereze cu ele și să se bucure de răsplata efortului lor. Astfel de cărți propun copiilor să rezolve teste amuzante, să lipească abțibilduri conforme cu anumite imagini, să execute desene după anumite modele, să coloreze imagini în anumite culori pentru a le putea recunoaște și apoi diferenția. Sau li se poate cere să marcheze diferențe între imagini, să călătorească prin labirinturi, izbutind să iasă cu bine din ele grație unor marcaje pe traseu ori să-și asume rolul favorit într-o poveste sau într-o acțiune. Cărțile cu activități pot include și jocuri, ghicitori amuzante, figurine, materiale reciclabile pentru activități de lucru manual.
O carte cu activități e asul din mâneca adulților copleșiți sau depășiți de nevoia și bucuria de a acționa a copiilor de lângă ei. Ea refuză să-i lase în pace pe copiii care nu le dau pace...părinților. De acum, așadar, nu mai e o problemă, părinții își pot recupera tihna punând în mâna poznașilor o carte cu activități. Pe inima celor mici și pe placul mânuțelor lor cu veșnic gust de neodihnă.
Sunt probabil cele mai populare cărți, cele mai îndrăgite și cele mai accesibile ca preț. Ele exploatează lumea nesfârșită a culorilor, a nuanțelor, a tușelor și a finisajelor, pentru că toate acestea îi atrag irezistibil pe copii, le dezvoltă creativitatea, îi liniștesc și le aduc satisfacție. Nu puțini sunt copiii care se refugiază în desen și în pictură, ca într-o insulă numai a lor, în care, prin culoare, imită, descoperă sau recreează lumi după care tânjesc.
Cărțile de colorat au dezvoltat azi o largă diversitate. Tipul convențional care îi invită pe micuți să deseneze după model e completat de o gamă practic inepuizabilă de strategii menite să-i determine pe pitici să deosebească și să numească fiecare culoare în parte, să o poată recunoaște și reda fidel, în diferite contexte.
Simțul fin al percepției celor mici, arta de a respecta marginile contururilor, uniformitatea desenului, abilitatea de a distinge între nuanțele vii și cele pastelate ale aceleiași culori sunt doar câteva dintre obiectivele pe care și le propun minunatele cărți de colorat din oferta noastră.
Printr-o culoare, copiii se simt întotdeauna motivați să scrie. Să umple pagini după pagini cu linii frânte sau rotunde, neregulate, după bunul plac. Apoi descoperă din pură pasiune arta de a desena. O fac stângaci la început, dar încântător. Mai târziu o vor face cu talent și finețe. Dar pentru primul pas pe drumul spre un desen frumos, au neapărat nevoie de o carte. De cea mai simplă: o carte de colorat.
Înainte de a se naște pe hârtie, cărțile se nasc în visul unui copil. Stă întotdeauna în puterea părinților lui să-l transforme în realitate. Când copiii pășesc în lume, ele pot lua chip de jucărie, apoi le vorbesc din mijlocul filelor, îi fascinează prin culori și-i cheamă să le umple de culoarea inimii lor cu un tuș. Le răsar din pagini cu imagini îndrăznețe, se lasă cu încredere descompuse și recompuse după înțelepciunea piticilor și-i fac apoi părtași lumii lor de comori. Cărțile bine alese sunt primul pas spre fericire al unui copil...